Evreii şi musulmanii sunt tot mai urâţi în ţările europene, arată un studiu realizat în SUA 46% din spanioli, 36% din polonezi, 34% din ruşi, 25% din germani şi 20% din francezi au
Evreii şi musulmanii sunt tot mai urâţi în ţările europene, arată un studiu realizat în SUA
46% din spanioli, 36% din polonezi, 34% din ruşi, 25% din germani şi 20% din francezi au opinii nefavorabile despre evrei.
Studiul, preluat de Reuters, arată că, dacă multe dintre ţări aveau deja antecedente antisemite, unele chiar implicate în Holocaust, lipsa de toleranţă creşte chiar şi în Spania, ţară rămasă cu puţini evrei, după expulzarea în masă din 1492.
În schimb, doar puţini americani şi britanici nu văd cu ochi buni evreii, dar unul din patru are o imagine negativă asupra musulmanilor. Peste jumătate din spanioli, 50% din germani, 46% din polonezi şi 38% din francezi au sentimente negative la adresa musulmanilor. Analiştii spun că de vină sunt extremismul islamic şi imigraţia.
Bucureştiul reacţionează
Ministerul de Externe, OSCE, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" şi Colegiul Naţional de Apărare au organizat, la Bucureşti, o conferinţă regională privind combaterea antisemitismului, deşi se pare că au fost voci care s-au opus, după cum a declarat reprezentantul OSCE, Gert Weisskirchen: "Deşi a existat opoziţie la iniţiativa de a organiza conferinţa aici, la Bucureşti, faptul că totuşi a avut loc demonstrează că România conştientizează problemele".
România are legi de pedepsire a intoleranţei de orice fel, dar efectele întârzie. Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Oren David, consideră că "aici, dar şi în alte ţări, e aceeaşi problemă, există legislaţie, dar nu e aplicată".
Legi ignorate şi politicieni-model
Paul Shapiro, directorul Centrului de Studiere a Holocaustului din SUA, spune că