La anii senectuţii, profesorul bănăţean Ştefan Ehling a compus un op masiv, la interfaţa dintre ficţiune şi memorialistică, din dorinţa ardentă de a consemna ororile trăite de şvabii din Banat după deportarea lor în URSS, în 1945, ca parte a operaţiunii denumite de sovietici "munca de reconstrucţie" a ţării devastate de război. Sunt smulşi, astfel, din comunităţile lor, de-a valma, simpatizanţi ai hitlerismului, alături de critici acerbi ai acestuia (cum ar fi însuşi naratorul, Hans Jung), ţărani, dar şi intelectuali in spe (Hans, Martha Gröber, al cărei tată, directorul liceului german din Timişoara, era un fervent susţinător al politicii naţional-socialiste, ambivalentul Gunesch, Annette ş.a., toţi liceeni străluciţi, cu entuziaste planuri de viitor). Ambiţia romanescă a autorului a reuşit să creeze personaje, în condiţiile în care protagoniştii nu se suprapun unor destine reale, ci sunt construcţii realizate din însumarea unor prototipuri cunoscute. Pe de altă parte, autorul nu e dispus să sacrifice nimic din cele ştiute şi trăite de şvabii bănăţeni, relatările fiind exhaustive şi, adesea, vecine cu naturalismul. Dincolo de pletora detaliilor ce traduc cu fidelitate o intenţie auctorială oarecum rigidă, s-a închegat o încrâncenată şi halucinantă meditaţie asupra istoriei, cu urcuşurile şi coborâşurile ei, cu avers şi revers, ca spre a echilibra cumpăna unei balanţe imaginare. Dreptate ce nu există în realitate, o injustiţie generând-o pe cealaltă, după cum reiese din această relatare imparţială, plină de învăţăminte şi înţelepciune, nu lipsită de suflu poetic, ca şi de un ritm maiestuos.
În subsidiar, cartea poate fi citită şi ca un studiu sociologic şi etnopsihologic, o fereastră deschisă din însuşi interiorul lumii şvabilor, pradă unui experiment nefericit. Cei familiarizaţi cu spiritul bănăţean recunosc, în descripţia lui Ştefan Ehling, valorile ş