“La ce bun să stau atîta prin spitale?”, se tot întreabă copilul. Are 5 ani şi boala de care suferă, leucemia, i-a slăbit braţele şi picioarele, i-a şterpelit părul bălai, i-a furat copilăria.

“La ce bun să stau atîta prin spitale?”, se tot întreabă copilul. Are 5 ani şi gîndul îl poartă mereu către casa sa înconjurată de munţi, către animalele din bătătură, către copiii cu care se lua la trîntă. Boala de care suferă, leucemia, i-a slăbit braţele şi picioarele, i-a şterpelit părul bălai, i-a furat copilăria.

Pe Ferike nici boala nu-l mai întristează, nici acele înfipte în mînuţă, nici părul ce i-a căzut puhoi de cînd tot locuieşte prin spitale, nici orele în care trebuie să stea nemişcat, de parcă trupul, jucăuş şi agitat, ar fi, dintr-o dată, de piatră. Pe băiatul de 5 ani îl enervează la culmea regimul ăla afurisit pe care trebuie să-l tot ţină, cînd sufletul lui pofteşte la toate bunătăţile cu care mama îl răsfăţa acasă şi mai cu seamă momentele în care îşi aduce aminte de animalele de la ţară, atît de dragi, pe care nu le mai poate îngriji şi de “cît de inutil se simte cînd stă în pat, fără să facă nimic”, spune cu voce tristă mama copilului.

Dor de “afară”

Avea 2 ani şi jumătate cînd doctorii i-au descoperit boala. Mişcările anemice, lipsa poftei de mîncare, moleşeala şi durerea din mîini şi din picioare i-au pus pe gînduri pe părinţii săi. Analizele de la spitalul din Baraolt nu arătau deloc bine. “Şi dacă o fi vreo greşeală?”, şi-a spus mama şi au luat calea spitalului din Sfîntul

Gheorghe. Auziseră ei de soarta tragică a atîtor copii de-o seamă cu Ferike, şi-au făcut cruce, temători de voinţa Domnului, au zis un “Doamne ajută” şi au mers mai departe. Pînă cînd boala a pus gheara şi pe trupul micuţului lor. Verdictul final a venit de la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Copilul, atît de dorit de cei doi, avea leucemie acută