Există mai multe sisteme de indicare a bibliografiei unei lucrări de specialitate. Unele reguli reflectă tradiţii ale culturilor naţionale (sistem franţuzesc, german, englez etc.), ale domeniilor ştiin­ţi­fi­ce (preferinţele matemati­cienilor nu sînt aceleaşi cu cele ale teoreticienilor literari, ale sociologilor etc.) şi chiar ale unor edituri sau reviste. Regulile - privind or­dinea informaţiilor, abrevierile, semnele de punctuaţie folosite - sînt în genere convenţio­nale şi adesea echivalente: nu e în sine mai bine sau mai rău a despărţi informaţiile prin punct, virgulă sau punct şi virgulă. Preferinţa pentru un model sau altul are o istorie particu­lară; de pildă, în spaţiul românesc, numărul mare de titluri ştiinţifice scoase în ultimii ani de Edi­tura Polirom face ca mulţi autori să-i urmeze modelul de a indica, la cărţile trecute în biblio­grafie, întâi editura, apoi oraşul, chiar dacă alte sisteme internaţionale larg răspîndite preferă ordinea oraş-editură. Într-o vreme, se tindea să se renunţe la indicaţia de editură (ceea ce făcea ca în România comunistă, în care marea majo­ritate a editurilor erau în Capitală, indicaţiile să devină extrem de monotone); în situaţia actuală, în care există importante edituri transnaţionale, oraşul e adesea mai puţin important (uneori e multiplu: Amsterdam-New York-Berlin). În principiu, li se recomandă autorilor adecvarea la domeniul propriu, urmarea modelelor domi­nante şi mai ales consecvenţa: un sistem odată ales trebuie aplicat de la începutul pînă la sfîr­şitul unei lucrări, fără a-l amesteca cu altele. Chiar cu acest principiu, problemele apar la fiecare pas şi deciziile sînt complicate: o carte poate avea mai mulţi autori, eventual diferen­ţiaţi ("coordonator", "editor", "a mai colaborat şi..."); uneori localitatea, editura sau anul nu sînt indicate, titlul de pe coperta exterioară e diferit de cel din interior etc. C