Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meciuri grele pentru Chimia şi Armata

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 19 septembrie 2008 ·

Dintre formaţiile craiovene din Liga a III-a, doar două vor intra în luptă în runda a şasea, programată astăzi, de la ora 17.00. După victoria de la Corabia, Chimia va întâlni pe teren propriu vecina de clasament, Muscelul Câmpulung, cu care se află la egalitate de puncte, elevii lui Gigi Ciurea având şansa, în cazul unui succes, să se apropie de podium. Oaspeţii sunt însă mai odihniţi, după ce au obţinut runda trecută o victorie la „masa verde“, pentru că adversara CFR Craiova s-a retras din campionat. Fără nici un punct, echipa transferată la Băileşti a renunţat la competiţie, toate rezultatele urmând să-i fie anulate. Meciul de la Combinat nu se anunţă uşor pentru „chimişti“, formaţia din Câmpulung fiind ambiţioasă.

Nici Armata nu va avea o misiune facilă pe stadionul „Parc“ din Balş, gazdele, cu un singur punct la activ, luptând pentru a ieşi din subsolul clasamentului. „Militarii“ vin însă după un eşec pe teren propriu, 0-1 cu FC Piteşti II, şi speră să recupereze punctele pierdute. Celelalte două formaţii craiovene din Seria a 4-a, CS Prometeu şi Gaz Metan CFR, nu au fost programate în această rundă. Meciurile lor cu Minerul Motru, respectiv Oltchim Vâlcea au fost amânate pentru 7 octombrie (ora 15.00), pentru că jucătorii de bază sunt convocaţi la naţionala de amatori a României, care săptămâna viitoare dispută, la Mogoşoaia, meciurile din preliminariile CE 2009.

În aceeaşi situaţie cu cele două formaţii din Bănie se mai află şi lidera Seriei a 5-a a eşalonului trei, Minerul Mehedinţi, care va disputa partida cu Viitorul Sânandrei tot pe 7 octombrie. Cealaltă echipă olteană din această serie, Building Vânju Mare, va întâlni astăzi, pe stadionul „Municipal“ din Orşova, pe Unirea Sânnicolau Mare. Dintre formaţiile craiovene din Liga a III-a, doar două vor intra în luptă în runda a şasea, programată astăzi, de la ora 17.00. După victoria de la Corabia,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 47 minute
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum o ora
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 6 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 5 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 6 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 5 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

România, lovită de un val de praf saharian! ANM anunță fenomene extreme

Cancan acum 7 ore
Un val de praf saharian va învălui mai multe zone din România, din nou! Conform informațiilor furnizate de ANM sâmbătă, un nou val de praf saharian se va extinde asupra teritoriului României, urmând trei zile în care se vor înregistra depuneri de pa

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 11 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°