Criza pe care o traverseaza piata financiara din Occident ii pune pe ganduri pe romani, dar nu prea tare. Ce criza mai poate veni aici, unde suntem de 20 de ani (sau de 70 de ani) intr-o vesnica criza? Pentru ca nu cred ca poate cineva tagadui ca: infrastructura e in criza, piata de resurse umane e in criza, sanatatea e in criza, invatamantul e in criza, agricultura, nu mai vorbim, e in criza. Ca mai vine o criza acum, ce mai conteaza? Si mai ales a cui? A unor bancheri care, stie toata lumea, sunt lacomi si neinduratori cand au de luat? Sigur ca sunt exagerari, dar marele avantaj al Romaniei in acest cataclism financiar global este nu numai primitivismul pietei financiare, asa cum a subliniat profesorul Daniel Daianu, primitivism care a blocat expunerea la riscuri sofisticate de tipul credite subprime sau asigurari de bonduri, ci anduranta, starea de permanenta angoasa cu care am traversat chiar si cei aproape 10 ani de crestere economica neintrerupta inceputa in 2000. Cand ai 3 milioane de oameni plecati la munca in strainatate si nu mai departe de anul 1999 mii de oameni erau disponibilizati iar orase intregi din provincie erau aproape de colaps, a vorbi de criza in Romania este cum ai vorbi despre vreme. La inceputul anilor '90 nu erau bani, la sfarsitul lor fusesera furati in colapsul Dacia Felix, Credit Bank, al Bancii Religiilor sau al FNI. Acum sunt (cat de cat) bani si masini, multe masini, dar nu sunt strazi si parcari. Alta criza. Cand America vorbeste de marea criza economica, The Great Depression, toata lumea se gandeste la anii '29-'33. Cand se vorbeste de criza economica in Romania, probabil ca din patru oameni la o masa, patru se gandesc la altceva. Criza din 1999, cand Romania era sa-si vanda "mobila din casa", dupa expresia de atunci a guvernatorului Isarescu, ca sa plateasca ratele la datoria externa, sau criza din anii '92-'93, cand inflatia era d