Încet, încet, uite că totuşi s-a format o mică bibliotecă a comunismului românesc. Sursa: Sorin Antonescu
1 /.
Dacă lucrurile ar fi continuat la fel de stupefiant ca până spre jumătatea anilor ’90, când aproape toate forţele erau îndreptate către analiza carlismului şi legionarismului, a liberalismului, junimismului şi ţărănismului, Ceauşescu fiind văzut mai degrabă ca urmaş al gardismului decât al bolşevismului asiatic, n-am mai fi avut astăzi aceste sute de analize, mărturii, statistici şi culegeri arhivistice despre cominternism, Aiud, Sighet, Pătrăşcanu şi Foriş, despre pactul Ana Pauker-Pătraşcu, Pantiuşa, Canal, Nicolschi şi Piteştiul ş.a.m.d.
Alături de seriile editoriale dedicate istoriei comunismului (Humanitas a fost şi aici cap de pod), au apărut mai multe organizaţii, instituţii şi institute dedicate fenomenului, s-a închegat Memorialul de la Sighet, s-a cultivat cu folos culegerea de istorii orale în paralel cu lucrările ştiinţifice, volumele colective, antologiile documentare etc. Astfel încât astăzi, când Lavinia Betea îşi reeditează într-un singur volum la Editura Compania („Partea lor de adevăr“) cărţile de convorbiri cu Alexandru Bârlădeanu, Ion Gheorghe Maurer şi Corneliu Mănescu, iniţial publicate în 1995, 1997, respectiv 2001, nimeni nu mai are de ce să fie surprins de secretele murdare din subteranele scotocite, de urâciunile duhnitoare scoase la lumină, ca şi de partizanatul inevitabil, nostalgiile, pledoariile şi presupunerile (uneori deocheate) ale intervievaţilor.
Inclusiv de incredibila conştiinţă a nevinovăţiei, cu care-şi etalează amintirile. Suntem, ce-i drept, deja obişnuiţi cu cohorta de orori practicate cu cinică naturaleţe, istoria comunismului nefiind decât un şir nesfârşit de conspiraţii sulfuroase şi sângeroase, de facţiuni, asasinate, epurări autodemolatoare, denunţuri în lanţ, procese t
