Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apariţii editoriale

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 19 septembrie 2008 ·

Carte de înţelepciune de Constantin Noica

Editura Humanitas, 2008

Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la naşterea lui Constantin Noica, unul dintre puţinii filozofi români care au edificat un sistem de gândire de rezonanţă europeană.

Este de aşteptat, aşadar, ca Editura Humanitas, care deţine drepturile de tipărire a operei filozofului, să ne regaleze cu primul volum din seria „Opere“, anunţat de ceva timp de editorul Gabriel Liiceanu.

Până atunci, cititorii lui Noica se pot bucura de apariţia cărţilor sale într-un ritm care atestă faptul că viaţa unui filozof se confundă cu opera. De altfel, filozoful închis de comunişti în puşcăriile statului totalitar declarase că nu-şi doreşte să fie interpretat prin prisma biografiei sale, care „nu are conţinut, în bună parte din voinţă proprie…“.

„Carte de înţelepciune“ reprezintă o selecţie ordonată tematic de editor, însumând 582 de vorbe memorabile din „Jurnalul de idei“, publicat postum de Humanitas, în 1990. Ea cuprinde următoarele capitole: „Îndrumător pentru tineri“, „Fragment de sistem. Mirări. Obsesii.“ şi „Mărturisiri“.

Ce ar putea reţine un tânăr din ziua de azi, evident preocupat de cultură, din sfaturile pe care Noica le dădea celor care îi călcau pragul cabanei de sihastru de la Păltiniş? Poate faptul că trebuie să spere şi să îndrăznească să fie el însuşi, dar numai după o pregătire asiduă (40-50 de ani) pentru a face ceva „din isprava obscură dorită“. Noica este pentru antrenament de durată, nu pentru facile izbânzi, care pot perverti un tănâr, cum adesea se întâmplă cu cei abonaţi azi la „succesuri“ pe bandă rulantă. Dar sfaturile nu pot fi adevărate decât dacă îl „sporesc“ pe celălalt, iar singura tristeţe a unui bărbat ar trebui să fie aceea de a nu avea o umbră de geniu. Noica vede în esenţa vieţii darul nostru de a fi înţelepţi: „Înţelepciunea nu e ceva care se învaţă: e c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 32 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°