Dupa un turneu de lansare cu impact rasunator in Statele Unite, albumul "THE ROMANIAN-AMERICAN JAZZ SUITE", semnat de Sam Newsome si Lucian Ban, ajunge si in Europa. Primul din seria de noua concerte ale turneului continental organizat de Institutul Cultural Roman va avea loc la Bucuresti, duminica, 19 octombrie, la Sala ARCUB.
Dupa concertul din Bucuresti, Sam Newsome & Lucian Ban Ensemble vor lansa „The Romanian-American Jazz Suite" in cluburi si festivaluri de prestigiu din Europa: Jazzkaar Festival, Tallinn / Estonia, Opderschmelz Cultural Centre, Luxemburg, World Music Dance Center, Rotterdam/ Olanda, Music Village, Bruxelles /Belgia, Blue Note, Poznan /Polonia, Club Alterna, Brno / Cehia, Reigen Live, Viena / Austria, Duc Des Lombards, Paris / Franta.
"The Romanian-American Jazz Suite este incantatoare – impresionanta atat din punct de vedere emotional, cat si fizic." (All About Jazz); "unul dintre cele mai neobisnuite evenimente muzicale ale anului..." (Los Angeles Times); "...album plin cu surprize minunate, o mare bucurie adusa din lumea jazz-ului... " (HotHouse) – sunt cateva citate care ilustreaza modul in care a fost intampinat acest album de cronicarii muzicali din Statele Unite in timpul turneului de lansare.
Rod al interactiunii dintre doua culturi foarte diferite, albumul contine piese compuse de saxofonistul Sam Newsome si pianistul Lucian Ban, piese care imbina folclorul romanesc cu jazz-ul american. Perspectiva unui muzician american de jazz care exploreaza muzica romaneasca se intalneste, in cuprinsul albumului, cu aceea a unui jazzman roman care redescopera muzica tarii sale dupa ani petrecuti in America.
Grupul este compus din muzicieni americani si romani de clasa mondiala: Sam Newsome – saxofon sopran, Lucian Ban – pian, Sorin Romanescu – chitara, Alex Harding – saxofon bariton, John Hebert – double