Nicolae Văcăroiu este cu un picior la Curtea de Conturi. PSD-iştii îi caută succesor Pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Senatului cele mai mari şanse le au Şerban Nicolae, Ilie
Nicolae Văcăroiu este cu un picior la Curtea de Conturi. PSD-iştii îi caută succesor
Pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Senatului cele mai mari şanse le au Şerban Nicolae, Ilie Sârbu şi Doru Ioan Tărăcilă.
Dacă Traian Băsescu promulgă legea Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu ar putea părăsi şefia Senatului pentru funcţia de preşedinte al acestei instituţii, au declarat surse parlamentare.
"El (Nicolae Văcăroiu - n.red) a spus că ar dori să ajungă acolo", au precizat şi surse de la vârful PSD. Postul de preşedinte al Senatului ar rămâne liber, iar PSD-iştii i-ar putea propune pe această funcţie pe Şerban Nicolae, pe Ilie Sârbu, pe Doru Ioan Tărăcilă sau chiar pe şeful PSD, Mircea Geoană.
Social-democraţii şi liberalii au purtat deja discuţii pentru un eventual schimb de funcţii la Curtea de Conturi şi Autoritatea de Audit. Potrivit algoritmului iniţial, PSD ar fi trebuit să obţină o funcţie la Autoritatea de Audit, iar PNL la Curtea de Conturi, dar în urma ultimelor discuţii se pare că PSD va face nominalizările pentru Curtea de Conturi şi PNL la Autoritatea de Audit.
Nicolae Văcăroiu a infirmat în mai multe rânduri informaţiile potrivit cărora ar părăsi Senatul pentru Curtea de Conturi, catalogându-le drept "speculaţii". Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru, a declarat, ieri, că Văcăroiu va candida pentru un nou mandat de senator în judeţul Argeş şi nu vrea să plece la Curtea de Conturi.
Geoană refuză
Contactat de "Adevărul", Mircea Geoană a declarat că nu-l interesează funcţia de şef al Senatului. "Nu, nu mă interesează pentru două luni. Am o campanie de condus, am obligaţii în plus", a afirmat Geoa