Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dom Caludi

Publicat in Romania Literara, vineri 19 septembrie 2008 ·

Doar la marile sărbători dom Caludi moşierul nu se ducea la vînătoare. Se îmbrăca într-un costum negru şi se plimba pe strada principală la braţ cu doamna sa. O conducea la biserică, dar el nu rămînea la slujbă. Mirosul de tămîie şi de lumînări arse îl făcea să strănute, să lăcrimeze şi să tuşească. Locul lui de mare epitrop îl aştepta gol în strană, ceea ce pentru credincioşii veniţi mai de curînd în oraş era un semn că cel care ar fi trebuit să-l ocupe avea o relaţie de ochii lumii cu Cel de Sus. Popa Cristescu, care ştia de unde i se trage absenţa din strană a celui mai generos enoriaş al bisericii, îi spusese odată dascălului că poate Bunul Dumnezeu nu vedea cu ochi buni că epitropul prea se îndeletnicea cu vînătoarea de şase ori pe săptămînă, uneori şi în ziua Domnului. Dascălul dusese vorba mai departe. În două săptămîni ajunge vorba la dom Caludi care-i trimite invitaţie ultimativă popii să vină pînă la el acasă. "Părinte, aud că mă vorbeşti." Popa, nimic: "Noi, pe binefăcătorul...?" "Aşa ziceam şi eu. Ce-ar fi dacă mi-ai binecuvînta puştile, ca să terminăm cu zvonurile?" Popa îi spune că nu se poate: unde s-a pomenit aşa ceva? S-a pomenit! i-a tăiat-o Caludi care studiase dreptul în Franţa şi avea o diplomă bună pentru Orient. Se învoieşte Cristescu, trimite după dascăl, să aducă busuiocul şi căldăruşa şi să fie de faţă. Cînd erau ei doi gata să-i sfinţească puştile, se răzgîndeşte Caludi şi îi lasă să plece. Ciudăţeniile astea i se trăgeau de cînd îi muriseră amîndoi fiii pe front, unul la Turtucaia, iar celălalt la Mărăşti. Dom Caludi nu protestase cînd fusese expropriat după război. Pentru cine ar mai fi făcut-o? Nu-l mai interesa puterea în oraş. Se ducea la vînătoare să-şi omoare timpul şi după ce-şi pierduse o parte din pământ, începuse să mai şi vîndă. Din cînd în cînd îşi amintea că fusese omul în faţa căruia se gudura tot tîrgul. Dar altfel îşi vedea

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 49 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 56 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 20 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°