Oricâte explicaţii statistice am găsi faptului, anii din urmă legitimează, din punct de vedere editorial, un reviriment al exegezei operei lui Mateiu I. Caragiale. Conform acestei logici, primul argument puternic îl oferă dinamica pieţei. Se publică, într-adevăr, de un deceniu încoace, mult, cărţi din toate domeniile şi din toate grupele valorice, aşa încât - invocând legea numerelor mari - sumedenia de volume tangente cu autorul nuvelei Remember nu ar fi decât o banală epură din tendinţa generală. Iar prima replică la o asemenea poziţie o dă bunul simţ. De ce, de pildă, dintre toţi prozatorii epocii dintre războaie, numai unul a fost, nedemocratic, selectat? Iar acesta nu e nici admiratul Camil Petrescu, nici nedreptăţitul Anton Holban, nici - iată o întrebare - redescoperitul Max Blecher. Nedemocratic? Staţi să vedeţi! În urma unui vot la care au participat peste 100 de critici literari, singularul roman al lui Mateiu Caragiale a fost desemnat cel mai important produs autohton al genului. Se conturează, aşadar, cel de-al doilea argument de factură sociologică. Care poate fi lesne contraatacat aducând în discuţie, ca întotdeauna, regula jocului. Fiindcă - s-a spus, de altminteri, de nenumărate ori - toate criteriile impuse în respectivul joc de societate conduceau, aproape liniar, către un atare rezultat.

O aserţiune de felul celei care spune că lucrul făcut de critici trebuie desfăcut tot de critici mi se pare fantezistă. Cred că răspunsul e cu mult mai simplu. De la publicarea Crailor de Curtea Veche şi până astăzi, Mateiu a avut parte de un neîntrerupt cult oral, de o constantă celebrare colocvială. Unii au învăţat textul pe dinafară, alţii i-au cercetat, cu bibliografii obscure, sursele, alţii au militat - cu spirit ludic bine temperat - pentru înfiinţarea unui foarte select club de lectură. Era firesc, deci, ca numai din timp în timp, această pânză