Producătorul american de automobile Ford va beneficia, în perioada 2008-2012, de un ajutor de stat în valoare totală de 143 de milioane de euro, destinat investiţiilor la Automobile Craiova, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate joi de Guvern.
Producătorul american de automobile Ford va beneficia, în perioada 2008-2012, de un ajutor de stat în valoare totală de 143 de milioane de euro, destinat investiţiilor la Automobile Craiova, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate joi de Guvern. Proiectele vizează extinderea, modernizarea şi renovarea a două uzine existente, achiziţionate de Ford pentru producţia de vehicule şi, respectiv, de motoare şi a primit girul Comisiei Europene. "Am aprobat ajutorul de stat individual pentru Ford avînd ca obiectiv dezvoltarea regională, care a fost notificat Comisiei Europene şi autorizat", a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu. Ford ar putea primi o primă tranşă de 17,5 milioane euro chiar în acest an, dacă va realiza pînă la sfîrşitul lunii decembrie investiţiile programate la Daewoo Automobile Craiova, de 145 de milioane de euro. Producătorul auto ar putea beneficia de încă un ajutor de stat pentru formare profesională, în valoare de 57 de milioane de euro, dacă şi această facilitate va fi avizată de Comisia Europeană.
Producătorul american de automobile Ford va beneficia, în perioada 2008-2012, de un ajutor de stat în valoare totală de 143 de milioane de euro, destinat investiţiilor la Automobile Craiova, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate joi de Guvern.
Producătorul american de automobile Ford va beneficia, în perioada 2008-2012, de un ajutor de stat în valoare totală de 143 de milioane de euro, destinat investiţiilor la Automobile Craiova, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobate joi de Guvern. Proiectele vizează extinderea, modernizarea şi renovarea a două uzine e