Atît mi-au cerut de la ziar. Pagina economică. Cifre, ca la balamuc. Creştere de 8 la sută la noi. Miliarde aruncate pe piaţă azi-noapte în America. Bani pe geam, în aşteptarea bancherilor care parcă n-au chef să sară. Criza. Ba nu e criză. Cade, ba nu cade bursa. Creşte rău. Aoleu, de ce naiba n-am avut curaj aseară? Ce mă costa, acum dublăm?
Atît mi-au cerut de la ziar. Pagina economică. Cifre, ca la balamuc. Creştere de 8 la sută la noi. Miliarde aruncate pe piaţă azi-noapte în America. Bani pe geam, în aşteptarea bancherilor care parcă n-au chef să sară. Criza. Ba nu e criză. Cade, ba nu cade bursa. Creşte rău. Aoleu, de ce naiba n-am avut curaj aseară? Ce mă costa, acum dublăm?
Astea nu sînt dilemele mele. Ziua mea de ieri a fost simplă. 20 de mail-uri, jumătate pentru prietenii de afară. Afară, adică departe, adică acolo unde ajungi cu avionul şi nu se numeşte Cluj sau Timişoara. Acolo unde se duc şi nu se mai întorc, ca nişte păsări călătoare defecte, românii care se pricep. Care au un talent, ceva, o abilitate, o poftă de a face fără a se încovoia, fără a mima ce le cere sistemul. Ieri le-am scris, pentru că unii şi-au adus aminte de o aniversare. Eu nu-mi aduc aminte de aniversările lor. Aici ai prea multă treabă, aici îţi trimiţi memoria la casa de amanet şi iei de banii ăia un hard-disc nou, ca să încapă şi mai mult de lucru pe el…
Dar unul dintre ei e o poveste frumoasă. E povestea unui copil care desena maşinuţe pe bancă cu pixul, dacă nu cumva chiar cu cuţitaşul, să rămînă şi generaţiilor următoare. Un copil ale cărui caiete erau pline, începînd de la ultima pagină şi pînă spre jumătate, de borduri, de faruri, de roţi şi capote plonjate. Un an şi doi şi aşa mai departe, pînă într-a XII-a cînd profesorul de mate care le-a găsit i-a zis să-şi bage minţile în cap şi să dea la construcţii. Au păţit-o şi alţii la f
