Două remize şi trei înfrângeri este bilanţul echipelor din Liga I în primul tur al Cupei UEFA, singurele formaţii care s-au descurcat bine fiind Urziceni şi Vaslui.
Joi seară s-au disputat partidele din primul tur al Cupei UEFA. Din păcate, cele cinci echipe româneşti participante în competiţie nu au reuşit să obţină nici o victorie, punând în pericol locul României în clasamentul coeficienţilor UEFA. Singurele formaţii care au înregistrat remize au fost Unirea Urziceni şi FC Vaslui, pe terenul unor echipe puternice, Hamburg SV şi Slavia Praga. Având în vedere faptul că toate formaţiile bucureştene au pierdut atât în Cupa UEFA, cât şi Liga Campionilor, se poate spune că provincia ţine astfel steagul sus, mai ales că, marţi, CFR Cluj a obţinut o victorie fabuloasă la Roma.
Hamburg - AFC Urziceni 0-0
Echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni, a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată contra liderului din campionatul Germaniei, Hamburg, în deplasare, la primul meci al ialomiţenilor în cupele europene. Unirea a evoluat curajos şi nu i-au lipsit ocaziile de gol. Nemţii au avut cea mai mare ocazie de gol în minutul 30, când şutul lui Jarolim, de la aproximativ 16 metri, a lovit bara porţii lui Arlauskis. Românii au reclamat neacordarea a două lovituri de la 11 metri. În minutul 5 al meciului, Bogdan Mara a şutat spre poarta lui Rost, iar mingea l-a lovit pe fundaşul Alex Silva în mână, însă centralul Firat Aydinus nu a acordat penalti şi a lăsat jocul să continue. A doua fază la care Dan Petrescu a protestat s-a petrecut în minutul 64 al partidei, la un duel între Alex Silva şi Onofraş, dar şi de această dată arbitrul a lăsat jocul să continue.
Fanii echipei germane au fost dezamăgiţi de prestaţia favoriţilor, motiv pentru care pe parcursul reprizei a doua i-au fluierat de mai multe ori pe jucătorii antrenaţi de Marti