Florin Oncescu este specialist în aviaţie şi în proză scurtă. În 1995 a plecat la Montréal, iar din 1998 lucrează pentru importante companii aviatice din Canada şi SUA. A publicat patru volume literare, trei dintre ele în Bănie. Fumează pipă. - Florin, ce te leagă de Craiova? Ce emoţii ai trăit aici? - Am trăit la Craiova de la 7 la 19 ani, adică între mutatul cu părinţii de la Constanţa şi plecarea în armată. Am trăit aici toate emoţiile inerente acestor vârste. Am locuit într-un bloc din seria F-urilor, din Brazda lui Novac. Am fost elev la şcoala primară asociată Liceului Pedagogic, la Şcoala Generală Nr. 2, de lângă hotelul Jiul, şi la Liceul „Nicolae Bălcescu“. Tatăl meu era profesor la Universitate, mama era contabilă. Am făcut facultatea (Aeronave) la Bucureşti. După absolvire, în ’85, am revenit la Craiova, ca inginer la Avioane, dar pe-atunci nu ştiam decât că vreau să fug înapoi la Bucureşti, lucru pe care
l-am şi făcut, cam într-un an. Am reuşit pentru că de la facultate primisem o aşa-numită repartiţie dublă, a doua la Institutul de Aviaţie, şi pentru că unul dintre directorii uzinei, fost student de-al lui taică-meu, m-a lăsat să plec. De Craiova însă n-am scăpat, pentru că mi-au rămas aici nevasta (olteancă, fostă colegă de liceu), fiul (născut în 1985), mama şi socrii. Nevasta, Mihaela, m-a urmat la Bucureşti un an mai târziu. Fiul a fost crescut de socri până la plecarea noastră din ţară. După plecarea în Canada, în ’95, au urmat aproape patru ani în care cine mă ştia n-a mai văzut mare lucru din mine prin România (folosesc o expresie americană care mi se pare hazlie). Apoi am început să tot vin, timid la început, iar din 2003, an de an. - Cum ţi se pare Cetatea Banilor, după 13 ani petrecuţi dincolo de Ocean? - Mie, Craiova mi se pare frumoasă. Centrul a căpătat aerul unei staţiuni turistice. La ora patru a după-amiezii, străzile sunt p
