„Ştefan Iordache este“... Aşa şi-au început colegii de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova poveştile despre marele actor, care a ales să-şi joace rolul mai departe, numai că acum pe altă scenă, mai frumoasă poate, sus în Ceruri, în dreapta Domnului.Ştefan Iordache, aşa cum l-au cunoscut cei care au avut privilegiul să împartă ani din viaţă cu el, pe scenă sau în sălile Institutului de Teatru de la Bucureşti este simplu Ştefan Iordache. Cuvintele par mult prea simple, lipsite de semnificaţii atunci când vorbeşti de „Cel mai iubit dintre pământeni“. Încercăm să păstrăm acelaşi timp prezent când vorbim despre Domnia sa, căci el există încă şi va continua să fie alături de noi. Dar să-i lăsăm pe cei care l-au avut aproape să ni-l descrie aşa cum poate nu am avut ocazia să îl vedem, şi să ne întregească imaginea unui mare om, a unui mare actor. „Despre Ştefan Iordache eu vorbesc la timpul prezent, deşi el s-a dus, a urcat la stele. Rămâne totuşi idealul, şi despre un ideal vorbeşti totdeauna la timpul prezent. Este un ideal, un model, este o desăvârşire, o performanţă. Cunoscându-l de atâta vreme, ştiu şi cum a evoluat de la tânărul furios, pentru că în 1963, anul în care terminase el Institutul, apăruse în teatru curentul tinerilor furioşi... El rămăsese un model. Eu intrasem la acelaşi profesor la care terminase Ştefan Iordache. L-am cunoscut din ce ne spunea profesorul despre fostul său student, prezentându-l ca o excepţie în rândul tinerilor, în sensul că tot ceea ce el concepea sau făcea era la modul desăvârşit. Atât de tânăr şi fără experienţa care se acumulează în ani, era un actor care nu folosea elemente tehnice. El se baza numai pe trăire, pe zbaterile interioare ale personajului. Profesorul ni-l prezenta ca pe un tânăr furios, căruia nu-i plăcea ce se întâmplă în jurul lui şi lucrul acesta îl spunea cu ostentaţie, nu prin vorbe, ci prin compo