SUPLU. Patronul Stiintei poarta acum tricouri "fara burta" BURTOS. Problemele cu greutatea i-au dat mari batai de cap lui Mititelu in anii trecuti Plan. Patronul clubului Universitatea Craiova se vrea, la cei 40 de ani ai sai, un Fat-Frumos al Olteniei
Cosmin Popescu
Adrian Mititelu a stabilit, in aceasta vara, o adevarata performanta. Ambitionat de omologul sau de la CFR Cluj, Arpad Paszkany, care a reusit sa ajunga la o greutate normala in cateva luni de regim, patronul Craiovei a slabit 37 de kilograme, dupa serii zilnice de alergari si un meniu suedez, creat special pentru el. "Nu tineam regimul nici acum, dar dupa ce l-am vazut pe Paszkany, mi-am zis ca, daca el poate, eu de ce nu as putea? Si Paszkany era mai rotofei decat mine", a dezvaluit Mititelu. Acesta a recunoscut ca misiunea lui a fost usurata si de o boala, care l-a chinuit o perioada de cateva saptamani. "In timpul regimului am facut injectii cate nu am facut toata viata. Boala mi-a taiat pofta de mancare, altfel poate nu as fi rezistat", a precizat bossul Stiintei, care a ajuns de la 130 de kilograme la 93 de kilograme. El a tinut regim cu fructe, zarzavaturi si carne alba ori de vita. Peste fiert sau la gratar si vita la gratar a mai mancat doar foarte rar. De baut, a baut numai apa plata. Desi a terminat regimul de mai bine de doua luni, patronul din Banie continua sa se abtina de la consumul de carne, aliment care l-ar putea readuce la gabaritul anterior. In acelasi timp, isi permite chiar sa faca glume pe seama angajatilor cu burta mai mare.
SUPLU. Patronul Stiintei poarta acum tricouri "fara burta" BURTOS. Problemele cu greutatea i-au dat mari batai de cap lui Mititelu in anii trecuti Plan. Patronul clubului Universitatea Craiova se vrea, la cei 40 de ani ai sai, un Fat-Frumos al Olteniei