Liderul PRM, C.V. Tudor (foto), a anunţat ieri că nu va participa la şedinţa Parlamentului de la 24 septembrie.
Cu această ocazie preşedintele Băsescu va prezenta un mesaj pe teme de politică internă şi externă, “pentru a nu da naştere la speculaţii”, dar şi pentru “a-l menaja” pe şeful statului. Vadim Tudor se aşteaptă ca Băsescu să fie primit “cu ostilitate” în Parlament, adică unii dintre senatori şi deputaţi vor lipsi de la şedinţă, iar alţii vor ridica probleme de procedură. “Eu recunosc, sînt un temperament coleric. Uneori mai joc şi teatru, e drept. De ce să mă duc? Să-l mai umilesc încă o dată pe Băsescu”, a spus Vadim. El a adăugat că le va lăsa libertatea parlamentarilor săi de a fi prezenţi la şedinţa respectivă.
Loghin se retrage
Senatorul PRM Irina Loghin nu vrea să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar la alegerile din această toamnă, pentru că e “suferindă” după o operaţie la coloană, după cum a spus Vadim. Gheorghe Funar declarase tot ieri că PRM o va trimite să candideze în acelaşi colegiu uninominal în care va candida şi premierul Tăriceanu, dacă acesta va susţine, în continuare, votul uninominal în forma actuală. Liderul PRM, C.V. Tudor (foto), a anunţat ieri că nu va participa la şedinţa Parlamentului de la 24 septembrie.
Cu această ocazie preşedintele Băsescu va prezenta un mesaj pe teme de politică internă şi externă, “pentru a nu da naştere la speculaţii”, dar şi pentru “a-l menaja” pe şeful statului. Vadim Tudor se aşteaptă ca Băsescu să fie primit “cu ostilitate” în Parlament, adică unii dintre senatori şi deputaţi vor lipsi de la şedinţă, iar alţii vor ridica probleme de procedură. “Eu recunosc, sînt un temperament coleric. Uneori mai joc şi teatru, e drept. De ce să mă duc? Să-l mai umilesc încă o dată pe Băsescu”, a spus Vadim. El a adăugat că le va lăsa libertatea parlamentarilor săi de a fi prezenţi