Afacerile pe care le are în industria alimentară l-au determinat pe patron să mediteze ca atare.
Povestea începe clasic. „A fost odată...“. În 2004, sătul de instabilitate la nivelul băncii tehnice, dar şi de eticheta „Anonimi“ pusă peste Rapid în cupele continentale, George Copos s-a hotărât să-i ofere întâia mare provocare din cariera de antrenor lui Răzvan Lucescu. Iar fostul portar s-a pus pe treabă. A luat o echipă care terminase sezonul precedent pe un loc trei echivalent cu absenţa din Liga Campionilor sau Cupa UEFA şi, în mai puţin de doi ani, a dus-o în primăvara europeană. Stagiunea 2005-2006 rămâne punctul maxim atins de giuleşteni în istoria recentă a performanţelor externe.
Povestea continuă. Tot cu Copos printre personajele principale, dar fără fiul lui Mircea Lucescu. Anul trecut, acţionarul „alb-vişiniilor“ s-a săturat de statornicie. Trei sezoane fără niciun titlu câştigat în Liga I l-au făcut pe fostul vicepremier să nu-şi mai dorească o continuare a colaborării cu Răzvan. Afacerile pe care le are în industria alimentară l-au determinat pe patron să mediteze ca atare: un antrenor cu trei ani vechime e ca un ştrudel ţinut în vitrină trei zile. Şi a renunţat la el. Degeaba angajatul său l-a dus de două ori în atmosfera grupelor Cupei UEFA. Banii vin din Liga Campionilor. Aşa că Rapid a schimbat antrenorul. O propoziţie rostită de patru ori până acum.
După mandatul lui Răzvan, „feroviarii“ şiau trecut în palmares un singur trofeu, Supercupa României, iar pe plan extern n-au jucat decât trei partide, nereuşind să câştige niciuna. Povestea se apropie de final. Unul care aduce aminte, pentru a câta oară?, despre continuitate. Despre modelul „Ferguson“, lansat de Manchester United. Lucescu junior n-a adus niciun titlu de campioană în vitrina Rapidului, ci doar două Cupe ale României. Dar cu el la comandă, gări germane,