Aflu din gazete că nişte dive, glossy de pe meleagurile noastre, citesc, pe rupte, cărţi de psihologie. Cică aşa e trendy.
Că sclipicioasele discipole ale lui Pavlov ori Freud preferă broşuri din seria “Reţeta fericirii în 3 pagini şi 1269 de fotografii” sau “Cum să cazi pe gînduri în timpul unei cine romantice” (musai cu un prosper om de afaceri), asta-i altă poveste...
Am o veste proastă! Pentru glossy, fireşte. A apărut, la Editura Comunicare.ro, ediţia a II-a revăzută şi adăugită a cărţii: “Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura”, autori: Septimiu Chelcea, Loredana Ivan şi Adina Chelcea. Dincolo de scopul său didactic, cartea poate fi un bun îndrumar prin meandrele gîndirii fiţoşilor, detectînd ruptura dintre postura, pretinsă, şi (im)postura, reală, în care se află, de fapt, glossy.
ŢINUTA. Demonstraţia pleacă de la premisa că orice comunicare poate fi: verbală (atunci cînd informaţia este transmisă prin limbaj oral sau scris) ori nonverbală (atunci cînd nu folosim acest limbaj). La rîndul său, limbajul nonverbal dă mesaje/semnale congruente (care se potrivesc) sau incongruente (care nu se potrivesc)posturii emitentului. În această arie se înscriu şi semnalele pe care le lansează glossy. Bunăoară, ţinuta vestimentară pe care o afişează cu stridenţă are şi o certă valoare de comunicare. Ţinînd de “puterea de influenţare” a hainelor “cu autoritate”, ştiut fiind că, prin vestimentaţie, glossy vor să evidenţieze că ne sînt “mai superiori”, afişînd ţoale neapărat de firmă şi cu eticheta cît mai la vedere.
Aici intervine “paradoxul modei”, care constă într-o dublă mişcare: cea a păturilor inferioare de a se adapta modei claselor superioare raportată la tendinţa reprezentanţilor acestei clase de a renunţa la moda care este imitată şi de a o înlocui cu o modă nouă.
Să nu ne mirăm dacă ceea ce glossy dau ca “ultimul ră
