Votul uninominal şchiop e bun tocmai pentru că e foarte prost.
Va fi după cum se străduiesc, penibil şi previzibil, liberalii? Vom avea un parlament unde vor cânta Dida Drăgan şi Nicolae Furdui-Iancu, va comenta Cristian Ţopescu, iar Florin Călinescu va vota cu „mânuţele alea două“? Foarte bine! Imaginea României după aproape douăzeci de ani de libertate va fi completă. Politica românească şi-a ratat propria naştere. Nu voi obosi să o spun: cu excepţia mituirii pre-electorale a pensionarilor, nicio constantă n-a străbătut viaţa partidelor noastre, incapabile să reprezinte altceva decât propriile interese. Iar cetăţeanul român rămâne cetăţeanul turmentat, veşnic fals apăsat de întrebarea „Eu cu cine votez?“. „Cu cine“, în loc de „de ce?“. Fals pentru că, de fapt, nu ne pasă. Altfel, nu ar mai arăta maternităţile sinistru ca nişte abatoare, nu am lăsa bolnavii de cancer să moară fără medicamente, n-am trece, indiferenţi, pe lângă şcolile dărăpănate şi pe lângă viitor.
Naţionalismul inflamat, idealismul istoric primar, reprezentat de „România Mare“ (revista „Tribunului“ rămâne singura care scrie constant despre „Basarabia şi Bucovina, două lacrimi pe obrazul Europei“ - un subiect ca o perlă scufundat în marea de dejecţii şi intoxicări securistoide), şi-a pierdut, demult şi de tot, magnetismul electoral.
PDL se încăpăţânează să fie Băsescu, deşi Băsescu e un fenomen electoral. Nu ţine loc de strategie.
„Social-democraţii“ ieşiţi din mantaua roşie a lui Ion Iliescu şi-au bătut joc de toate atuurile startului furat în ’89. Reforma au făcut-o cu o mână pe seceră şi cu cealaltă pe ciocan. Spiritul civic deosebit al hoardelor de mineri manipulate criminal s-a estompat. Megalomania dezgustătoare a epocii de tablou de aur a lui Adrian Năstase a început să se uite (uităm prea repede şi ne amintim prea greu). Ce a făcut PSD pentr