„City-managerul“, instituţia care ar putea accelera modernizarea României „la bază“, e încă departe de a fi înţeleasă. Sursa: Reuters
Diagnosticul a fost pus corect, în urmă cu doi ani, când Legea administraţiei publice locale a fost „modificată şi completată“: sistemul public are nevoie de un management profesionist. Odată cu Legea nr. 286/2006, serviciiile comunitare organizate pe baza principiilor sectorului privat, sub coordonarea unui city-manager (administrator public), ar fi putut deveni realitate. Primarii aveau şansa de a chema în ajutor profesioniştii. Puţini s-au grăbit. Oraşele cele mai mari şi mai importante economic, de la Bucureşti la Constanţa, nu şi-au „angajat“ un administrator public. City-managerul a devenit însă realitate în municipii mici şi mijlocii (Sfântu Gheorghe, Slatina, Carei), dar şi în Galaţi, Piatra- Neamţ, Ploieşti sau Reşiţa.
S-au developat, astfel, mai multe tipologii de metehne ale administraţiei româneşti, dincolo de nivel sau regim politic dominant. EVZ vi le prezintă punctual, de la ingerinţele politicului în administraţie la rocadele în posturi în oraşe ale unui soi de pace eternă. De obicei, pentru postul de city-manager se prezintă un singur candidat. Agreat de primar. Dar nu ăsta e argumentul decisiv, ci faptul că adesea condiţiile pentru participare nu lasă şanse celor care n-au experienţa îndelungată a conducerii în administraţie.
FIŞA POSTULUI
Ce ar trebui să facă un city-manager
City-managerul poate îndeplini (în baza unui contract de management) atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate, a serviciilor publice de interes local. „Libertatea“ administratorului public variază de la foarte mică până la aproape de „absolute“. Primarul poate delega către city-manager calitatea de ordonator-principal de credite, ceea ce îl poate face chiar mai „puternic
