Rezultatele înregistrate de echipele româneşti în cupele europene ne-au lăsat în ceaţă. Nici surprizele plăcute, dar nici cele neplăcute nu au consistenţa vreunui verdict. Doar Politehnica Timişoara a călcat mai apăsat pe coaja de banană, însă nici în acest caz pariorii, mulţi dintre ei oameni cu scaun la cap, nu-şi riscă nici măcar coteţul jucînd totul pe o singură variantă. Riscă în schimb sentinţe academice tot felul de înfiaţi ai ratării. Nişte rumegătoare furajate de incompetenţă lansează acuzaţii dure înspre oameni care – de bine, de rău – şi-au asumat în viaţă şi responsabilitatea faptei concrete.

Rezultatele înregistrate de echipele româneşti în cupele europene ne-au lăsat în ceaţă. Nici surprizele plăcute, dar nici cele neplăcute nu au consistenţa vreunui verdict. Doar Politehnica Timişoara a călcat mai apăsat pe coaja de banană, însă nici în acest caz pariorii, mulţi dintre ei oameni cu scaun la cap, nu-şi riscă nici măcar coteţul jucînd totul pe o singură variantă. Riscă în schimb sentinţe academice tot felul de înfiaţi ai ratării. Nişte rumegătoare furajate de incompetenţă lansează acuzaţii dure înspre oameni care – de bine, de rău – şi-au asumat în viaţă şi responsabilitatea faptei concrete.

Marcel Puşcaş şi-a luat din nou impostura la purtare. Omul care toată viaţa a fost sclav al verdelui Franklin încearcă să recupereze prin tupeu suveran în zona verde a fotbalului. Deşi nu este decât un biet absolvent cu forţa al şcolii de grade din dealul care urcă spre Militari, Puşcaş bagă pretenţii de mare specialist în comentariile sale. Citesc în gazetă şi aflu că Puşcaş se declară "nemulţumit de mentalitatea antrenorilor români care adaptează jucătorii la schemele de joc pe care se axează, şi nu invers, în ideea că jucătorii sunt pregătiţi pe anumite posturi şi nu fac faţă altor cerinţe doar pentru a pune în teren schemele antren