Acestea sunt zile in care un om responsabil strange cureaua si urmareste atent fiecare cheltuiala pe care o face pentru a se pune la adapost de efectele unui moment economic dificil. Cand exista semne clare ca furtuna financiara care a maturat curtea vecinilor se indreapta si spre tine, esti obligat sa te intrebi instantaneu ce vei face daca in viitorul nu foarte indepartat veniturile ti s-ar putea reduce substantial. Cu ce vei trai? Cum iti vei acoperi cheltuielile de zi cu zi sau cele pe care le planificasei pentru investitiile viitoare?
Daca oamenii simpli au inceput sa urmareasca ingrijorati stirile care anunta ca, dupa bancile americane, va veni randul unor colosi financiari europeni sa declare falimentul, cu atat mai mult un guvern, care are in grija supravietuirea economica a milioane de oameni si a zeci de mii de companii, ar trebui sa intre in alerta maxima.
Nu este si cazul Guvernului Romaniei. In timp ce alte state isi cos panicate buzunarele de teama ca tornada crizei financiare o sa le zboare si ce a mai ramas prin ele, administratia de la Bucuresti a deschis larg usa Trezoreriei si azvarle cu bani in stanga si in dreapta, de parca tocmai ar fi castigat in Las Vegas. Cresteri de salarii si pensii, facute prea in buza alegerilor ca sa crezi ca au vreun fundament economic real; achizitii de masini, calculatoare si alte echipamente, in valoare de sute de milioane de euro, facute pe final de mandat si duhnind de la o posta a comisioane grase. si, cu toate ca nimeni nu a reusit pana acum sa spuna cu precizie infailibila cat de mult va dura o criza si nici cat de puternic va lovi, specialistii de la Palatul Victoria sunt senini si zambitori si spun, fara sa le tremure vocea, ca Romania nu va fi afectata.
Argumentul principal pe care il invoca, si anume ca bancile romanesti nu sunt conectate direct la marile institutii financi