Avem manele, burtoşi şi merţane. Avem birocraţie, un sistem cotonog, nesimţiţi şi ciorditori la drumul mare. Avem gunoaie de oameni şi de străzi, indiferenţă şi corupţie. Pierdem zile întregi blocaţi în trafic, blestemând ziua în care ne-am născut într-o ţară de rahat. Ne e silă şi ne vine să emigrăm de cinci ori pe zi. "Iadul" nostru este pentru alţii tărâmul făgăduinţei. Pentru ei, buletinul de România e un vis frumos şi nu vor să-şi amintească ce au lăsat în urmă.
Avem manele, burtoşi şi merţane. Avem birocraţie, un sistem cotonog, nesimţiţi şi ciorditori la drumul mare. Avem gunoaie de oameni şi de străzi, indiferenţă şi corupţie. Pierdem zile întregi blocaţi în trafic, blestemând ziua în care ne-am născut într-o ţară de rahat. Ne e silă şi ne vine să emigrăm de cinci ori pe zi. "Iadul" nostru este pentru alţii tărâmul făgăduinţei. Pentru ei, buletinul de România e un vis frumos şi nu vor să-şi amintească ce au lăsat în urmă.
România nu este numai ţara celor care vor să fugă încotro văd cu ochii, mai este şi ţara celor care vin în ea din toate colţurile lumii. Undeva în Baicului, amestecat printre blocurile gri, un imobil cu patru etaje, ascuns în spatele unor garduri înalte, adăposteşte centrul de cazare pentru solicitanţii de azil. Un miros de vopsea proaspătă te înţeapă dincolo de uşile metalice de fortăreaţă.
La etajul patru, simţurile olfactive se înmoaie într-un iz de supă palestiniană. La capătul holului, în bucătăria comună, doi bătrânei amestecă într-o oală pusă la fiert. Ni se spune că fac parte din categoria "vulnerabili", a persoanelor cu handicap sau a celor care sunt prea bătrâni ca să mai muncească. Lor li se oferă cazare gratuită, pe viaţă, în aceste centre. Printre cei doi dinţi din faţă rămaşi la locul lor, cu o română învăţată în cei cinci ani de azil, moşul zâmbeşte împăcat. Trăieşte din ajutorul de
