Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canada, cea mai tolerantă ţară cu emigranţii

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 septembrie 2008 ·

Este de părere Adrian Enache care a plecat în Canada în urmă cu şapte ani. Tatăl a două fetiţe, buzoianul se declară mulţumit de decizia de a pleca din România. Angajat acum pe un post de contabil, este de părere că emigrarea nu este uşoară şi nici pentru cei care se ştiu slabi. “Cei care vor să emigreze trebuie să nu uite un lucru: cunoaşterea cât mai bună a limbii din ţara de adopţie le va uşura mult viaţa”. Cu toate că a emigrat de câţiva ani, românul nu poate oferi o reţetă a succesului sau a integrării uşoare în noua societate, afirmând că totul depinde de ambiţia şi determinarea fiecăruia. Evenimentul zilei: Care este cea mai mare reuşită a dumneavoastră în Canada?

Adrian Enache: Nu ştiu dacă există o reuşită mai mare decât alta când vorbeşti de emigrare. Pentru mine, faptul că sunt înconjurat de o familie frumoasă, care mă iubeşte şi mă respectă şi căreia îi răspund cu aceleaşi sentimente este cel mai important lucru. După care urmează realizările profesionale, materiale şi altele. Faptul că în fiecare dimineaţă mă trezesc liniştit şi capabil să mă gândesc mereu la noi proiecte, mă face să cred că fiecare zi este o altă reuşită.

Ce ocupaţie aveaţi în România şi care este cea de acum?

De la terminarea facultăţii, în 1995, şi până la plecarea spre Montreal am lucrat în cadrul Gărzii Financiare, secţia Buzău. Alături de un colectiv foarte frumos, am avut ocazia să văd şi să trăiesc multe momente, şi rele, dar şi bune, lucru care m-a ajutat să capăt experienţă, foarte utilă şi mai târziu. În prezent, lucrez în departamentul de contabilitate al unei companii care fabrică utilaje pentru industria farmaceutică şi am ca principală responsabilitate salarizarea angajaţilor firmei. În plus, în timpul liber, plecând de la un hobby, am început să lucrez ca agent imobiliar.

Când aţi plecat din România?

Am plecat în iulie 200

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 27 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 40 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°