Are 81 de ani si a decis sa faca experimentul vietii sale. Risca sa moara singur intr-o pestera rece, dar vrea sa-i arate Terrei ce grozav e! Isi ia cu el un crucifix, il baga in ranita si pleaca. Se inchide in pestera si da cheia. Ce cauta profesorul Viehnmann in fundul pamintului, prin intunericul si smircurile pesterilor? Ce cautam fiecare dintre noi prin catacombele mintii noastre, prin maruntaiele masinilor, prin miezul cuvintelor sau enigmele geneticii. Intr-o lume in care se stie din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin, Viehmann a vrut sa afle ceva esential despre om.
A plecat spre Pestera Vintului intr-o dimineata de vara. Ziarele si televiziunile au consemnat cu sirguinta „aventura” batrinului profesor. S-a scris despre experienta lui si si-a trait momentul de glorie. Toti au incercat sa afle detalii picante sau concluzii savante ale acestui formidabil experiment: izolarea totala prin incarcerare voluntara. Dar ce nu a aflat inca nimeni sta scris in paginile jurnalului acestui om si-n mintea lui inca preocupata sa stoarca de sens fiecare clipa petrecuta atunci acolo. Singur, in pustietatea pesterii, convins ca va muri ca un elefant care s-a retras simtind ca-i vine sfirsitul.
Amintiri din pestera
„Plec insotit de 9 studenti si de sacii cu lucruri. I-am trimis pe ei sa-mi cumpere mincare si au luat-o pe dos: nu mi-a placut deloc. In sfirsit, ajung la pestera, cunosteam bine locul. Am ales, pentru tinuta stiintifica a experimentului, sa stau inchis in pestera in care mai fusesem cu ani in urma, impreuna cu un coleg, iar atunci am stat 10 zile in izolare. Bun, aleg, din aceleasi motive, sa stau in acelasi loc, pe malul riului, la doar 30 de m de sifonul pesterii. Un loc rau, aspru si fara spectaculozitate. Imi asez lucrurile, se inchide pestera, iar presedintele Clubului speologilor ia cheia. Nu am telefon, nici cea
