Dupa alfabetizare si electrificare, nimic. Modernizarea fortata de comunisti a bifat lent baremul minim, a umplut tara de betoane, a construit un tip uman inutilizabil si s-a retras coplesita de propria prostie.

In urma socialismului, au ramas doua forme, inca active, de inertie: instinctul brutal de parvenire si cadrismul antipopular. Parvenitismul dur a creat noile elite cu mimetismul lor ridicol care a mutat vilele tot mai la vest, spre Cannes, si a echipat protipendada cu harnasamente Gucci. Rezultatul: un nou socialism, exclusivist, penal si consumist. Cadrismul s-a conservat in mentalitatea clasei politice si dispretuieste in continuare o societate redusa la rolul de masa de manevra. Problema acestui gen de inertie politica nu e coruptia, ci opozitia totala la dezvoltarea radacinilor democratice ale vietii politice. Cu alte cuvinte, clasa politica refuza sa se lase generata de electorat si reuseste sa inverseze procesul: o data la patru ani, societatea e generata de sistemul politic si transformata in turma de validare politica.

Cea mai mare nenorocire care pandeste cadrismul politic romanesc e competitia dictata de grupul cetatenesc autonom: alegerile propriu-zise, intr-un sistem clar, cu baza in electorat, nu in aparatul politic si anexa lui mediatica. Sistemul de lista promovat de PSD si de partidele din subdiviziunile sale rebotezate a asigurat 20 de ani de succes neintrerupt si a obligat societatea la o cura intensa de subdezvoltare politica. Ruptura a intervenit in 2007, cand presedintele Basescu a adus pe scena sistemul uninominal. Momentul trebuie bine inteles, caci a echivalat cu o tentativa de renastere a sistemului politic romanesc, intr-o cu totul alta distributie de puteri. Uninominalul urma sa traga baza de putere de sub cadrismul politic si sa o puna la dispozitia cetatenilor alegatori. Ideea a fost introdusa de Traian Base