Bear Stearns. Fannie şi Freddie. AIG. Poate şi Merrill Lynch. Nişte copii. Cauţionaţi. Scoşi din belea prin „grija“ guvernamentală. Totuşi, doar nişte copii. Pentru că într-o anormalitate care devine aproape normală, americanii tocmai au născut mama acestor copii. Mama cauţiunilor.
Fondul. Un efort financiar de 500 de miliarde de dolari, poate 700. Un fond care va cumpăra, în următorii doi ani, activele ipotecare sau produsele bazate pe ipoteci, etichetate drept toxice. Un fel de aspirator. Ce aspiră? Datorii şi exuberanţă. Cu ce? Cu bani guvernamentali. Adică prin taxe şi impozite viitoare. Va funcţiona? Este o întrebare de 700 de miliarde de dolari. Cel puţin.
Sigur că este o problemă de credibilitate. Cine aplică această măsură? Trezoreria americană şi Rezerva Federală. Pot fi ele de încredere? Hmmm...
Dacă e luni, e AIG. În urmă cu o săptămână. Luni, 15 septembrie 2008. AIG, cea mai mare companie de asigurări din lume, dă semne de lipsă de lichiditate. Port-stindard al economiei de piaţă, în care îţi asiguri şi eşecul, şi succesul, AIG dă fuga la banul contribuabililor. Cere bani de la FED. Evident, i se refuză. Doar FED-ul nu putea să cauţioneze pe toată lumea. Doar că asta era valabil luni. Cu un mare NU în braţe, AIG dă fuga la autoritatea de supraveghere a asigurărilor din New York. Ea îi asigură 20 de miliarde de dolari. Şi, totuşi, nu ajunge.
Şi atunci, NU-ul FED-ului se transformă în DA. Un DA care înseamnă naţionalizare şi salvare tocmai a celor care au greşit, asumându-şi, în goana după profit, prea multe şi prea mari riscuri. Iar FED-ul anunţa o linie de credit de 85 de miliarde de dolari, scumpi, cu dobândă de peste 11% pentru următorii doi ani. În schimb? Gajul pe 79,9% din acţiuni. Şi nici o decizie nu se va lua până la returnarea împrumutului, fără acordul FED. O nouă măsură, etichetată drept „socialism pentru bogaţi“. Sa
