Liderul interlop bucurestean Ion Balint, zis Nutu Camataru, a primit de la judecatorii Tribunalului Bucuresti un spor de pedeapsa de o luna si 17 zile, prin contopirea a doua pedepse definitive, de 6 ani, respectiv 2 ani, 7 luni si 17 zile inchisoare, primite de temutul interlop in doua dosare penale distincte, unde era acuzat de fapte de crima organizata, talharii, santaje, sechestrari de persoane. Sporurile simbolice de pedeapsa – asa cum a primit Nutu Camataru – se dau doar recidivistilor care nu sunt considerati periculosi.
Hotararea de ieri a Tribunalului Bucuresti va fi atacata prin apel de catre Parchet, sustin surse judiciare. Desi in Romania nu exista legislatie care sa impuna practica unitara, de obicei recidivistii care au in biografie pedepse mai mari de 5 ani de inchisoare primesc, la contopiri, sporuri mai mari de un an de inchisoare. Nutu Camataru a avut noroc: a scapat doar cu un spor de o luna si 17 zile de inchisoare, adica exact atat cat ii trebuia pentru a intra in decembrie, din nou, la Comisia de eliberari conditionate. Prin aceasta contopire, Nutu Camataru urmeaza sa execute o singura pedeapsa de 6 ani, o luna si 17 zile. Calcularea executarii pedepselor contopite incepe cu capturarea sa din data de 23 iulie 2004.
In mod normal, aceasta contopire a pedepselor trebuia facuta inca de la ultima condamnare definitiva, cand presedintele instantei Ionut Matei, pe atunci judecator la Curtea de Apel Bucuresti, i-a redus lui Nutu Camataru pedeapsa de la 9 ani inchisoare la 2 ani, 7 luni si 17 zile. Tot atunci, Ionut Matei a scazut din pedeapsa o arestare preventiva dintr-un alt dosar penal, unde acea arestare fusese deja scazuta din pedeapsa anterioara, motiv pentru care judecatorul este anchetat de Consiliul Superior al Magistraturii. Magistratul Ionut Matei este laudat in convorbirile telefonice ale lui Nutu Camataru purtat