» Persoanele care se imprumuta la banci prefera sa scape cat mai repede de datorii.
»La sfarsitul lunii iulie, creditele totale contractate de constanteni se ridicau la aproape sapte miliarde lei.
Datele statistice culese de bancile constantene au scos la iveala un lucru surprinzator: media rambursarii unui credit este mult mai mica decat scadenta. "In general, durata medie de rambursare a creditelor la banca noastra este de cinci ani", a dezvaluit Asan senol, director regional retail la Banca Comerciala Romana Constanta. Durata cea mai mare pentru plata integrala a unui credit imobiliar sau ipotecar nu a depasit sapte ani, cu toate ca acestea au fost contractate chiar si pentru 30 de ani. Explicatia cea mai plauzibila este aceea ca, in ultimii ani, veniturile au fost intr-o continua crestere, astfel ca o rata de cateva sute de dolari nu mai inseamna mare lucru pentru majoritatea clientilor bancari.
O alta explicatie consta in faptul ca multa lume a folosit astfel de imprumuturi pentru a-si achizitiona locuinte, pe care apoi le-au inchiriat, obtinand astfel venituri suplimentare fata de cele existente inaintea creditarii. De asemenea, o alta explicatie tine de faptul ca majoritatea constantenilor prefera sa achite mai devreme astfel de credite pentru ca astfel suma finala de plata se reduce considerabil. Chiar daca majoritatea bancilor comerciale percep comisioane de rambursare anticipata, economia realizata este substantiala.
Imprumuturile se apropie de sapte miliarde lei
Potrivit datelor statistice furnizate de Banca Nationala a Romaniei, creditele contractate de persoanele fizice si jurdice din Constanta se ridicau, la sfarsitul lunii iulie, la 6,977 miliarde lei. Mai mult de jumatate din aceasta suma, respectiv 3,839 miliarde lei, o reprezinta creditele de consum acordate populatiei. Creditele pentru cumpararea de