Sorin Ioniţă: „Îndatorarea a ajuns să fie asimilată prin definiţie cu capitalismul modern. Românii au prins repede şi ei ideea că dacă n-ai credit nu eşti cool“.

Chiar şi de la Bucureşti s-a auzit săptămâna trecută marele oftat global de uşurare, în momentul în care administraţia de la Washington a decis să înfiinţeze un AVAS american, care să preia putregaiul din sistemul financiar.

Se vor plăti astfel bani grei de la buget pentru a răscumpăra „active neperformante“, adică datorii ale firmelor sau persoanelor care s-au împrumutat mai mult decât puteau da îndărăt. Aceste împrumuturi au fost împinse pe piaţă de bancheri care, în goana după profit, şi-au prins urechile în propriile scheme alambicate de ascundere a riscului de ochii publicului, ajungând să creadă ei înşişi propria reclamă mai mult decât era cazul.

Pe vremea când era bunicul tânăr, era o mare ruşine pentru cineva să aibă datorii neplătite, la prieteni sau la bancă. Exista un oarecare blam pentru situaţia de datornic. Ceea ce nu înseamnă că nu se luau şi atunci credite, ci că funcţiona o anume presiune socială care limita aruncarea cu capul înainte în tot felul de aventuri, imobiliare sau de alt fel. Lumea arăta cu degetul spre vecinul, dacă acesta era îndatorat, şi deşi relaţiile în comunitate nu se schimbau, omul era cumva tratat ca un prieten bun care a contractat temporar o boală, deci trebuie ţinut puţin sub observaţie până se vindecă.

Genul ăsta de atitudine s-a pierdut cu totul, iar îndatorarea a ajuns să fie asimilată prin definiţie cu capitalismul modern. Intraţi în această lume cu mult avânt după 1990, românii au prins repede şi ei ideea că, dacă n-ai credit, nu eşti cool. Cum în SUA s-a putut crea un val uriaş de credite numite criptic şi aparent onorabil „sub-prime“ (ceea ce ar trebui de fapt tradus prin „sub orice critică“, în sensul că băncil