In localitatea Gurghiu există în prezent o singură grădiniţă, condusă de Eugenia Mihuţ. Grădiniţa are şi secţie de program prelungit, unde părinţii de pe toată Valea Gurghiului îşi aduc copiii. La secţia cu program prelungit, copiilor le este oferită mâncare şi cazare. „La Programul prelungit s-a pornit practic cu o singură grupă, iar acum avem trei grupe unde sunt 45 de copii înscrişi, iar la program normal avem tot trei grupe, dar sunt 60 de copii înscrişi, avem nouă cadre didactice, o bucătăreasă şi două femei de serviciu”, a declarat pentru cotidianul Zi de zi, Eugenia Mihuţ. Grădiniţa este adusă la standarde europene, a fost pusă gresie şi faianţă, s-au montat geamuri şi uşi termopan. Micuţii au alături de educatoare au organizat şi au participat la diferite concursuri locale, zonale şi judeţene, au reuşit să câştige primul loc la concursul „Cel mai bun povestitor”, din punct de vedere al activităţilor extracuriculare au fost organizate excursii pentru cei mici. Grădiniţa are parteneriat cu grădiniţe din Reghin şi Targu-Mureş şi exista si un proiect în derulare care se numeşte „Prietenii Naturii” cu o grădiniţă din Mureş. O colaborare la fel de buna are si cu primăria şi cu biserica din Gurghiu.
In localitatea Gurghiu există în prezent o singură grădiniţă, condusă de Eugenia Mihuţ. Grădiniţa are şi secţie de program prelungit, unde părinţii de pe toată Valea Gurghiului îşi aduc copiii. La secţia cu program prelungit, copiilor le este oferită mâncare şi cazare. „La Programul prelungit s-a pornit practic cu o singură grupă, iar acum avem trei grupe unde sunt 45 de copii înscrişi, iar la program normal avem tot trei grupe, dar sunt 60 de copii înscrişi, avem nouă cadre didactice, o bucătăreasă şi două femei de serviciu”, a declarat pentru cotidianul Zi de zi, Eugenia Mihuţ. Grădiniţa este adusă la standarde europene, a fost pusă gresie şi faianţă, s-au mo