Apele menajere din Rădăuţi poluează de 14 ani localitatea suceveană Satu Mare Staţia de epurare din Rădăuţi nu are capacitatea de a prelucra întreaga cantitate de ape uzate, aşa încât acestea ajung direct în pârâul Pozen, iar de aici în râul Suceava.
Localnicii din Satu Mare sunt indignaţi şi, chiar dacă au cerut în nenumărate rânduri autorităţilor să reglementeze situaţia, până acum nu s-a rezolvat nimic.
Familia Munteanu locuieşte de zeci de ani în Satu Mare, iar gospodăria este chiar pe malul pârâului Pozen. Din curtea lui Gelu şi a Oltiei Munteanu mirosul greu al apelor uzate se simte la orice oră din zi şi din noapte.
„Dimineaţa e cel mai rău. Aproape că nu poţi să respiri. Cred că peste noapte nu-i controlează nimeni pe cei de la staţia de epurare şi dau drumul la o cantitate mai mare de ape uzate”, ne-a declarat Gelu Munteanu.
Soţia sa îşi aduce aminte cu nostalgie de vremurile în care apele pârâului erau limpezi şi nu negre ca smoala, iar localnicii reuşeau să prindă peşte.
„Acum nu mai sunt nici măcar broaşte, atât de poluată e apa. E un disconfort total, de parcă am avea tot timpul lângă noi un WC”, a spus Oltia Munteanu.
70 de fântâni poluate
Ştefan Cramarciuc, primarul comunei Satu Mare, spune că problema poluării pârâului care împarte satul în două este una extrem de gravă.
„Poluarea sistematică a avut efecte şi asupra solului şi asupra pânzei freatice. Apa din peste 70 de fântâni nu mai este potabilă şi sătenii o utilizează doar în scopuri menajere şi, eventual, pentru adăparea animalelor”, a precizat primarul Cramarciuc.
Acesta a mai adăugat că a sesizat de nenumărate ori instituţiile sucevene abilitate să ia măsuri pentru stoparea poluării, dar demersurile sale nu au avut niciun efect.
Un milion de euro, inves