O româncă a fost răpită în Egipt împreună cu cinci turişti germani şi cinci italieni. Alături de ei se mai aflau, se pare, patru ghizi egipteni care însoţeau grupul de aventurieri. MAE a avut ieri o singură preocupare: să constituie o celulă de criză care să ţină totul sub tăcere.

Existenţa româncei în grupul de turişti răpiţi a fost confirmată cu greu în România de consulul român în Egipt, Marian Stan. Abia spre seară s-a aflat şi identitatea acesteia, neconfirmată însă de oficialii români. Femeia locuieşte în Germania, are 34 de ani, este medic şi se numeşte Irina Oana Calis. Aceasta plecase, se pare, în aventura safari la data de 16 septembrie. Cumpărase bilet de la o agenţie din Germania. Turiştii ajunseseră lângă Peştera înotătorilor, din Deşertul Gilf Kebir, în sud-vestul Egiptului, când au fost atacaţi de indivizi mascaţi şi înarmaţi. Potrivit presei italiene, acestea erau informaţiile pe care unul dintre ostaticii italieni a reuşit să le transmită telefonic soţiei sale. Imediat după confirmarea răpirii, autorităţile egiptene au susţinut constant că nu este vorba despre o luare de ostatici teroristă, ci despre o răpire organizată de bandiţi care vor răscumpărare în bani. Oficialii de la Cairo au asigurat că se negociază eliberarea turiştilor.
INFORMAŢII AIURITOARES-a zvonit apoi că ostaticii ar fi fost duşi deja în Sudan, deoarece serviciile secrete egiptene ar fi detectat locaţia răpitorilor prin interceptarea unor convorbiri telefonice. Înspre seară, cotidianul italian La Repubblica transmitea o ştire îmbucurătoare, după o zi plină de i