De la Infernul lui Dante la celebrul film Ghost cu Patrick Swayze, de la simpaticul personaj de desene animate Casper la emisiunile lui Dan Diaconescu, care abundă în clarvăzători şi profeţi ce iau legătura cu morţii, misterul vieţii de după moarte nu a încetat, de-a lungul timpului, să fascineze omenirea. Sursa: clerkenwellfilms
Conform unei definiţii simple, viaţa de apoi denumeşte presupusa continuare a sufletului unei fiinţe după moartea fizică.
Recent, oamenii de ştiinţă au demarat un proiect care vrea să elucideze o dată pentru totdeauna dacă experienţele despre care povestesc pacienţii care s-au trezit din comă au o bază reală.
Mulţi dintre cei care au trecut pe lângă moarte amintesc de lumini puternice, de tuneluri sau spun că pluteau deasupra patului de spital şi îşi vedeau propriul corp de sus. În rezervele de spital, cercetătorii vor plasa poze pe rafturi înalte. Fotografiile nu vor fi vizibile decât de sus. 1.500 de pacienţi care au suferit un atac de cord vor participa la studiu.
Dacă ei vor putea descrie pozele după ce îşi revin din moartea clinică, doctorii vor obţine o primă dovadă că astfel de experienţe sunt reale.
În general însă, oamenii de ştiinţă sunt sceptici în privinţa vieţii de după moarte, iar modul lor de a explica lumea nu ia în calcul posibilitatea unei noi existenţe, care să înceapă după terminarea primeia.
Sufletul are 21 de grame
Fizicianul Duncan MacDougall este însă o excepţie. În 1901, el a coordonat un studiu care urmărea să măsoare greutatea pe care ar fi pierdut-o corpul uman în momentul în care sufletul se despărţea de trup.
MacDougall a cântărit pacienţi pe moarte, încercând să dovedească materialitatea sufletului. Rezultatele sale variau în jurul a 21 de grame.
Totuşi, cerccetările lui MacDougall nu au fost