Ar fi bine ca însuşi dl Boc să reflecteze la calitatea expunerilor sale publice. În mod clar trage în jos partidul Cel mai puternic partid al momentului (PD-L) este în mod oficial condus de Emil Boc. Adică de un lider isterizabil la comandă, redundant până peste poate şi ţintind comicul absolut prin spontaneitatea cu care-şi lipeşte o trompetă de buze indiferent ce şi cui ar dori să comunice ceva. Un soi de Pataşon cu microfon. Poartă demagogia ca pe o floare la butonieră. Vorbim despre transmiţătorul unui mesaj ce vine tocmai de la Cotroceni. Dl Boc suferă de o gravă dizabilitate spirituală: a ajuns un subaltern atât de fanatizat de servirea stăpânului încât s-a dezvăţat să mai aibă păreri personale. Nu gândeşte cu capul aflat în dotarea sa anatomică.      

Mititel, înfipt şi sonor, dl Boc trebuie doar să ştie care este ţinta inamică. Intră numaidecât într-o transă beligerantă şi începe să azvârle cu tot ce i se pare mai dăunător adversarului: focoase nucleare, morcovi, borcane, mine antitanc, rufe.

Vă va fi probabil greu să credeţi că acest comentariu ar fi altceva decât o răfuială cu dl Boc. Nu asta îmi doresc. Dl Boc a avut şi succese remarcabile (între care fulminanta victorie pentru al doilea mandat de primar al Clujului) şi, oricum, demagogia dânsului are coerenţă prin comparaţie cu flatulaţiile unor C.V. Tudor sau Gigi Becali. M-au iritat însă două situaţii recente privindu-l pe dl Boc. Prima – la o dezbatere la Realitatea TV a venit vorba şi despre poziţia liderului PD-L într-o anumită chestiune. Moderatorul şi toţi invitaţii săi au pufnit în râs. Urma să fie auzită placa de patefon uzat a dlui Boc. În acelaşi haz general, un participant la discuţie a propus să spună el ce ar fi urmat să declare şeful PD-L. Alte hohote.

Mi s-a părut jignitor ca preşedintele unui partid de talia PD-L să fie tratat ca o slugă care intonează, în dict