Conform experţilor, în România, un divorţ din opt este pricinuit de soacră. Aceasta nu îşi aduce „copiii“ în faţa instanţei în mod conştient. În majoritatea cazurilor, divorţul lor este rezultatul bunelor ei intenţii... Bombăne ca o moară stricată, veşnic nemulţumită, veşnic mofturoasă. Nu există colţişor - din casă sau din viaţă - în care ea să nu-şi bage nasul. Întotdeauna ştie totul mai bine decât oricine, iar exemplul personal este cel mai înţelept şi sănătos. Este posesivă până la obsesie. Iar, în unele cazuri, este toată ziua, bună-ziua, la uşă, în cele mai nepotrivite momente. Niciodată soacra nu va recunoaşte însă că a avut vreun amestec, că a încercat cumva să-i despartă pe soţi. Ba, dimpotrivă: va susţine, cu pumnii strânşi şi ochii înlăcrimaţi, că i-a iubit la fel pe amândoi, iar fericirea lor este fericirea ei... Luăm un exemplu simplu. Când soacra face ordine în debaraua fiului şi nurorii sale, fără să-i ceară nimeni acest lucru, ea se gândeşte doar la binele lor. „Voiam să dau o mână de ajutor, atât... Amândoi munciţi...“, se justifică soacra, dar nu se poate împiedica să nu facă reproşuri: „Debaraua avea nevoie de puţină ordine“. Dacă fiul îi dă dreptate mamei sale, totul e pierdut: momentul izbucnirii unui scandal este aproape. Psihologii apreciază că la originea unei crize în relaţie pot sta conflicte minore. Ea: „Ah, de fapt, duminică suntem invitaţi la masă la mama“. El: „Am fost duminica trecută la masă la ai tăi...“. Ea: „Am acceptat deja, dragule...“. El: „Nu mai avem nici un weekend pe care să-l petrecem împreună, doar noi doi?!“. De aici până la o ceartă serioasă care să zdruncine stabilitatea întregii căsnicii nu mai e decât un pas. Dacă soacra se mai amestecă şi în educaţia copiilor, în treburile financiare sau propune soluţii pentru întreţinerea casei - şi lista este inepuizabilă -, mariajul este o cauză pierdută. „Vezi, nu ţi-am spu