Violenţa în familie este un fenomen care, în mare măsură, încă nu este conştientizat de societate ca fiind deosebit de grav. Poate de aceea sunt mulţi care preferă să nu intervină în cazul în care asistă la o asemenea scenă sau ştiu că aşa ceva se petrece în familiile cunoscuţilor sau chiar ale rudelor. Românul încă are concepţia cum că nu e mare scofală să-ţi mai „boxezi“ din când în când nevasta. De asemenea, mulţi sunt adepţii ideii că „bătaia este ruptă din rai“ şi trebuie să facă parte integrantă din educaţia unui copil. Iar aici nu vorbim despre o palmă scăpată la nervi o dată la trei ani, ci despre cazurile în care copiii sunt snopiţi în bătaie cu pumni, picioare, cu cureaua, daţi cu capul de pereţi, pedepse în urma cărora rămân cu răni fizice grave, dar mai ales traume psihice şi sufleteşti profunde. În violenţa domestică este inclus şi abuzul psihologic, devastator, fiind comparat, se spune pe www.kudika.ro, cu tortura ostaticilor care, de asemenea, erau privaţi de libertate, de somn, fără a şti când se vor manifesta din nou violenţele. Aceştia erau terorizaţi, fiind în permanenţă cuprinşi de sentimentul de frică. Violenţa psihologică înseamnă folosirea ameninţărilor şi a comportamentelor menite să producă teama: ridicarea vocii sau păstrarea unei tăceri prelungite, precum şi apelarea la cuvinte şi acţiuni care distrug încrederea şi imaginea de sine a femeii. Odată instalată teama de agresiune, ameninţările sunt suficiente pentru a menţine o stare permanentă de teroare şi teamă.

„De dragul copiilor“ - o eroare Uneori, persoanele abuzate ajung să se autoînvinovăţească pentru bătăile pe care le primesc, având o percepţie greşită asupra realităţii, cauzată de multiplele abuzuri la care aceastea sunt supuse. Femeile agresate sunt treptat distruse psihic şi rabdă bătăile partenerului lor de viaţă mulţi ani înainte de a se hotărî să facă demersuri pentru