Sirianul a reuşit, prin interpuşi, să obţină ilegal trei terenuri în judeţul Ilfov şi o vilă în Capitală aparţinând medicului Mohamad Yassin. Teroristul Omar Hayssam, dispărut fără urmă, cel mai probabil în Siria, încearcă să-şi recupereze, cu ajutorul unui sirian, averea înstrăinată în România. Omar Hayssam este cercetat de Parchetul General din Homs pentru infracţiunea de falsificare a unor acte cu regim special, conform procesului-verbal nr. 1150/06.04.2008 întocmit de Secţia de Poliţie Al-Hamedieh din Damasc.
O parte din aceste acte măsluite au fost folosite în România, de un complice din dosar, pentru cumpărarea unor proprietăţi care i-au aparţinut lui Hayssam.
Documentul este ataşat la dosarul în care medicul Yassin Mohamad cere judecătorilor instituirea sechestrului judiciar pe trei terenuri şi o vilă din sectorul 1 dobândite de la Hayssam chiar în zilele în care sirianul “orchestra” răpirea jurnaliştilor români, respectiv martie 2005.
Numai că, la începutul acestui an, medicul Yassin a aflat că, printr-o procură pe care susţine că nu a dat-o niciodată, sirianul Mohmoud Banna ar fi ajuns proprietarul terenurilor şi al vilei de pe strada Gârlei! Banna este cercetat, la rândul său, în dosarul din Siria pentru aceeaşi infracţiune de care este acuzat şi Hayssam.
În această cauză mai sunt cercetaţi: Samir Omar - fratele lui Omar Hayssam, Said Al-Omar - notarul care a semnat contractele de vânzare-cumpărare, şi Sulaiman Al- Orfi.
„Anulaţi contractul de vânzare-cumpărare!”
“Banna Mahmoud susţine că ar fi cumpărat de la subsemnaţii (medicul Yassin şi soţia sa, Fatima Soufan – n.r.) toate cele patru imobile prin două contracte de vânzare-cumpărare autentificate de un notar din municipiul Bacău, la încheierea cărora noi am fi fost reprezentaţi de un anume Mahmoud Izddin, în baza unor procur