Instructorul Trişcă Florin de la „Maru Dojo” cu sprijinul Fundaţiei de Aikido Aikikai a organizat in perioada 19-21 septembrie stagiul regional de pregătire la Reghin. Invitatul special al evenimentului a fost preşedintele FRAA, sensei Dorin Marchiş 4 dani Aikikai. Stagiul s-a desfăşurat pe perioada celor trei zile în sala de sport a gimnaziului ,”Alexandru Ceuşianu”. La stagiu au participat circa 40 de sportivi de la filiale din Reghin, Timişoara, Baia Mare şi Cluj, care în ultima zi au dat examenul de grad unde au avut ocazia să demonstreze abilităţile şi tehnicile în Aikido.
De la filiala Reghin sapte cursanţi cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani au luat examenul de grad plus patru adulţi. „Mă bucur că şi preşedintele federaţiei a fost încântat de prestaţia sportivilor cu atât mai mult cu cât asociaţia noastră e nou înfiinţată, acesta a specificat că evoluţia noastră e pe drumul cel bun şi asta înseamnă mult pentru noi. Îi multumesc încă o dată preşedintelui Dorin Marchiş şi sper că organizarea stagiului a fost pe măsura aşteptărilor, suntem la început, dar sperăm ca la următorul stagiu să iasă şi mai bine şi să fim incluşi într-un program mai amplu de pregătire unde Reghinul să fie prezent ca stagiu naţional”, a precizat conducătorul filialei “Maru Dojo” din Reghin, Florin Trisca, acreditat să reprezinte interesele Fundaţiei Române de Aikido în judetul Mures.
Reporter: Cu ce ocazie la Reghin?
Dorin Marchş: Cu ocazia stagiului regional de Aikido organizat la Reghin. Într-un an se organizează circa sase stagii naţionale cu participare strict naţională şi două cu participare internaţională, acum suntem la un stagiu regional fără participare internaţională.
Rep.: Ce v-a determinat să alegeţi acest sport?
D.M.: E greu de spus. Practic arte marţiale din 1983, am început cu karate în comunism şi din 1993 practic Aikido. În acel an am