Eu cred ca la mijloc este o simpla neintelegere. Poate pentru ca – am mai spus-o si-n alte randuri – in Romania definitia muncii ramane neclara. A munci, in trecutul de acum cateva sute de ani, insemna sa supui pe cineva la chinuri grele, sa il torturezi. Lista boierilor "munciti" de gade, la ordinul domnitorului, pentru acuze de "hiclenie" (tradare) sau ca sa scoata la iveala firfireii dositi bine pentru uzul propriu si al familiei, necesari insa camarii domnesti, este ampla prin cronicile romanesti. Dandanaua a survenit mai tarziu, in epoca bonjurismului, cand cineva dornic de modernizare a ales – poate din sarcasm, dar poate si bine intentionat, fara ganduri de fundal – tocmai verbul ce semnifica sa torturezi pentru a semnifica activitatile laborioase, truda zilnica necesara agoniselii traiului cotidian.
Era, pesemne, un ins din stirpea celui cu "muieti-s posmagii" al lui Creanga, un reflexiv extrem caruia ideea de a se agita pentru o imbucatura ii repugna cel putin la fel de mult ca brahmanilor, ca unora dintre ordinele calugaresti occidentale – ma gandesc la cele intemeiate pe exploatarea milei crestine, printre care un loc de cinste il ocupa cersetoria metodica franciscana –, un Cioran ramas necunoscut in marginalitatea lui pisichera... Nu extravaganta acestui smecher care, evitand slavul "a roboti" – degenerat sub apasarea medievala in "robota", un soi de munca degradata de la altitudinea liberei practici in interes propriu la o conditie servila, la exploatare –, a preferat formularea "a munci" este de mirare. Suspecta ramane impunerea pe piata cuvintelor a acestei gaselnite, fiindca ea demonstreaza ca multimile au imbratisat cu destula iuteala si suficient entuziasm inovatia, pentru a omologa intelegerea muncii ca pe o osanda.
Cu timpul insa, verbul si substantivul de care vorbesc s-au decolorat din punct de vedere istoric, rulan
