- Editorial - nr. 178 / 24 Septembrie, 2008 Cu ani in urma, unui tanar reporter care ma chestiona asupra modului in care ma adaptez... la mediu, ii raspunsesem fara sa ma gandesc prea mult ca sunt alergica doar la prostie si la ton ridicat. Mai tarziu, cumpanind mai serios, am realizat ca de fapt nu atat coeficientul de inteligenta nativa a individului creeaza probleme societatii, ci refuzul instructiei. Ce-i drept, experienta ultimelor decenii romanesti a demonstrat ca un scolar lenes poate ajunge pana la cea dintai demnitate in stat, ori intre primii 300 de magnati ai acelui stat, ori intre miliardarii manelisti... evazionisti, dar asta nu schimba datele problemei. Cum "din coada de caine nu faci sita de matase", mai devreme sau mai tarziu, spune un proverb chinez, "maimutei - cu cat se urca mai sus in copac - i se vede mai bine fundul"! Dincolo de cimiliturile cu trimitere in lumea celor care (din fericire pentru noi!) nu... cuvanta, citandu-l pe exceptionalul savant Grigore Moisil, cu care am avut placere si onoarea de a colabora, cu ani in urma, la Radio Bucuresti, cat de mult "ne costa nestiinta", acumulata fie ea si numai in ultimii aproape 20 de ani, am ajuns sa constatam ascultand vrand-nevrand tiradele presarate cu agramatisme nu neaparat ale imberbilor liceeni - "stricaciunea" de limba si de maniere (macar civilizate, daca nu elegante) tronand cu nonsalanta atat pe asfalt, cat si pe "sticla", in cazul unor persoane... cu pretentii. Nu ne nastem invatati (desi putem fi beneficiarii unei memorii genetice), dar putem deveni, daca ne straduim. Ne place sa credem ca noi, romanii, excelam prin inteligenta; ne place insa mai putin sa ne recunoastem permanenta tentatie de a "juca" la minima rezistenta. Dolcele farniente latin... Ma intreb ce s-ar fi intamplat cu acest neam daca, de-a lungul istoriei noastre romanesti, n-ar fi tasnit personalitati solare pre