Apartamentele cu 2 si 3 camere au fost cele mai solicitate tipuri de proprietati din cadrul Targului Imobiliar National (tIMOn), desfasurat in perioada 18-21 septembrie, reiese in urma studiului realizat de compania imobiliara EuroMetropola.
43% dintre vizitatorii targului erau interesati sa achizitioneze in perioada imediat urmatoare un apartament cu 2 camere, in timp ce 36% dintr acestia se aflau in cautarea unei locuinte cu 3 camere, cel mai putin interesante dovedindu-se locuintele cu 4 camere (12%) si garsonierele (8%). Motivul pentru care romanii din clasa medie nu opteaza pentru locuinte cu 4 sau mai multe camere este pretul prea mare: „costul unui apartament cu 4 camere este cu 30-50% mai mare decat al unuia cu 3 camere pentru ca implicit si suprafata este mai mare”, completeaza consultantii EuroMetropola.
Desi poate si-ar dori sa locuiasca intr-o casa mai mare, romanii se gandesc si la aspectele practice: consumul ridicat al utilitatilor si costurile de intretinere mult mai mari. Suprafata medie care raspunde perfect cerintelor romanilor este de 100 mp, iar suma pe care sunt dispusi sa o plateasca pentru un mp intr-un imobil nou este de 1.400- 2.000 euro/mp.
„Dupa anul 2000, cand piata imobilelor noi a prins primul avant puternic, se construiau apartamente cu suprafete foarte mari, dezvoltatorii imobiliari aveau falsa impresie ca au reusit sa intuiasca o anumita nevoie a romanilor, aceea de a locui in apartamente mai generoase, care sa potoleasca frustrarea de a trai o viata intreaga intr-un apartament comunist.
Totusi, numai o categorie foarte restransa a populatiei isi putea permite acest tip de apartament, respectiv high-class-ul. Dupa 2006, segmentul de mijloc a inceput sa se faca foarte vizibil si sa-si manifeste tot mai acut dorinta de a achizitiona proprietati noi, iar dezvoltatorii s-au repliat pe dorintele