Pentru patronii de patiserii, cofetării, restaurante, afişarea ingredientelor produselor pe care le vând reprezintă o muncă în plus. Dacă bunul-simţ nu funcţionează, atunci legea ar trebui să îi vindece de comoditate.
Pentru patronii de patiserii, cofetării, restaurante, afişarea ingredientelor produselor pe care le vând reprezintă o muncă în plus. Dacă bunul-simţ nu funcţionează, atunci legea ar trebui să îi vindece de comoditate.
Mulţi dintre noi am vrea să ştim ce conţin pateurile, prăjiturile, covrigii şi biscuiţii pe care îi cumpărăm vrac sau preparatele pe care le comandăm la restaurant. Acestea sunt păzite ca nişte secrete de stat din motive greu de înţeles, deşi atât legislaţia europeană, cât şi cea românească cer acest lucru. Mai mult, avem dreptul să aflăm chiar şi valorile nutriţionale ale acestor produse. Numai că pe patronii de unităţi de alimentaţie publică nu îi interesează, nici măcar când legea le cere acest lucru. Atât directiva 2000/13/EC dată de Parlametul European, cât şi Hotărârea 106/2002 privind etichetarea alimentelor cer ca orice produs alimentar să aibă o etichetă compoziţională şi una nutriţională. Nici una dintre aceste cerinţe nu este greu de îndeplinit şi nu presupune costuri suplimentare.
Laura Hora, reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor spune că "etichetele alimentelor care se vând vrac în România trebuie să conţină în mod imperativ ingredientele produselor, valorile nutriţionale şi data durabilităţii minimale. În cazul în care producătorii nu pot menţiona cu exactitate ingredientele, aceştia sunt obligaţi prin Legea 106/ 2002 să specifice dacă respectivele produse conţin ingrediente la care o anumită categorie de consumatori ar putea fi alergici. Comercianţii nu întâmpină restricţii de desfăşurare a activităţii, ei putându-şi comercializa produsele în orice
