O operaţie delicată, pe inimi deschise, a avut loc luni, în sala magică a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. Margareta Pâslaru şi-a adunat cântecele şi dorurile într-o imensă lacrimă, cu care ne-a hrănit, la ceas aniversar, sufletele însetate.
O operaţie delicată, pe inimi deschise, a avut loc luni, în sala magică a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. Margareta Pâslaru şi-a adunat cântecele şi dorurile într-o imensă lacrimă, cu care ne-a hrănit, la ceas aniversar, sufletele însetate.
Un pian, buchete de trandafiri galbeni, George Enescu veghind scaunele pregătite pentru prieteni vechi sau mai noi. Şi, da, murmurul tuturor celor veniţi să omagieze o jumătate de secol din nemurirea Margaretei Pâslaru pe scena emoţiilor noastre. Vorba ghiduşă a lui Horia Moculescu, “atîţia oameni de calitate sunt aici, că s-ar putea opri circulaţia pe Calea Victoriei”. Însă doar sufletele celor prezenţi şi-au încetat puţin alergătura zilnică, ca să se înfrupte din eleganţa nenumăraţilor compozitori, muzicologi, interpreţi şi oameni de televiziune. Amfitrionul evenimentului, Viorel Cosma, a “dirijat” cu măiestrie mărturiile de suflet şi momentele artistice, orchestrând o epopee de amintiri. “Pe vremea mea, a fi om de muzică nu însemna nimic. Voiam să intru odată într-un minister, iar portarul m-a întrebat ce meserie am. Muzicolog, i-am răspuns. Asta-i zero, a zis, voiam să ştiu care este profesia dumneavoastră adevărată.”
FULGERUL
Elisabeta Bostan a remarcat... ochii Margaretei: “Dacă ar fi trăit Tonitza, Margareta i-ar fi fost cu siguranţă principalul model”. “Acum 50 de ani, izbucnea ca un fulger pe scena artistică românească. M-a impresionat din prima vocea ei asemenea unei puştoaice care abia s-a apucat de fumat”, a mărturisit Aurel Storin de pe “notiţele” atent pregătite. Temistocle Popa s-a declarat un norocos, pentru că
