Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sa vina granzii!

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 24 septembrie 2008 ·

Stadionul Trans-Sil din Târgu-Mures a gazduit, ieri, în prezenta a 1.300 de spectatori, întâlnirea din cadrul fazei a cincea (ultima pâna la intrarea echipelor din prima liga) a Cupei României Timisoreana la fotbal. Pe o vreme foarte buna, cele doua formatii au oferit un joc de buna calitate, disputat într-un ritm alert, FC Municipal Târgu-Mures impunandu-se în fata formatiei Apulum Alba Iulia cu scorul de 2-1, prin golurile lui Astafei din minutele 18 si 56, oaspetii punctând prin Zagrean în minutul 25.

Jocul a debutat furtunos, „municipalii” aruncându-se în ofensiva din start, prima ocazie importanta fiind consemnata în minutul 7, parada portarului Rotaru evitând un gol la sutul lui Astafei, acelasi care în minutul 18 reuseste deschiderea scorului. Dupa primirea golului, albaiulienii au echilibrat jocul, reusind golul egalizator prin Zagrean, în minutul 25. Pâna la pauza am asistat la un joc încrâncenat, ocazii mai importante consemnându-se doar spre finalul actului întâi, mai ales la sutul aceluiasi Astafei, respins în corner, faza la care gazdele au reclamat un hent în careu.

Actul al doilea nu a fost mult diferit de primul, cu exceptia faptului ca muresenii au reusit sa-si conserve avantajul luat în minutul 56, prin reusita aceluiasi Astafei, care a facut un meci memorabil. Echipa din Alba Iulia, contrar datelor din caseta, a aratat ca o formatie matura si robusta, capabila sa puna mari probleme oricarui adversar, determinarea muresenilor dovedindu-se însa decisiva pentru obtinerea victoriei si a calificarii în faza urmatoare a Cupei României.

Fazele mai importante :

Min. 5 si 6: Primele suturi spre poarta ale muresenilor, care nuating tinta.

Min. 7: Primul sut al Unirii, blocat de gazde.

Min. 8: Astafei anunta deschiderea scorului, printr-un sut respins în corner de apararea oaspetilor.

Min. 12: Consemnam prima faza mai p

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forțele Terestre Române au început recepționarea primului sistem Bayraktar TB2

Ziua Constanta acum 48 minute
Forțele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepție calitativă și cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2. Potrivit MApN, la încheierea acestei etape, estimată pentru fin

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum 2 ore
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 35 minute
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Dominic Fritz: Marea discuţie este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale. Eu nu voi fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale / Tandemul cu Elena Lasconi, pe masă

News.ro acum 39 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că marea discuţie în partid este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale, precizând că nu crede că trebuie să fie neapărat amestecate cele două. Fri

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 3 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum o ora
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 2 ore
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°