Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2009, Vosganian vrea să suspende impozitul din piaţa de capital

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 septembrie 2008 ·

Pentru a impulsiona dezvoltarea pieţei de capital, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat astăzi că va suspenda plata impozitelor pe câştigurile de la bursă în tot anul 2009. Pentru a impulsiona dezvoltarea pieţei de capital, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat astăzi că va suspenda plata impozitelor pe câştigurile de la bursă în tot anul 2009.

SCUTIRE. Potrivit lui Vosganian, codul fiscal va fi modificat "săptămâna viitoare", pentru a permite această scutire de impozit. "După ce am evaluat impactul asupra bugetului, am luat decizia de a modifica, probabil de săptămâna viitoare, când vom suspenda pentru 2009 plata impozitului pe câştigurile investitorilor, pentru a spori sentimentul de încredere în piaţa de valori", a spus Vosganian. "Nu vom face suspendarea începând de mâine, pentru că am mări buluceala din piaţă, iar noi vrem să reducem imboldul de a vinde şi să-l stimulăm pe cel de cumpărare", a adăugat el.

Vosganian a menţionat că, pentru sprijinirea investitorilor de pe piaţa de capital, va fi aplicată temporar şi o modificare a modului de plată a impozitului, în sensul că pierderile investitorilor pe 2009 să fie reportate pentru anul următor. "ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală n.r.) nu va fi prea încântată de aceastză veste, dar având în vedere că sunt doar câteva mii de investitori, efortul nu va fi extraordinar de mare", a mai spus ministrul. În prezent, impozitul pentri câştigurile din investiţii pe piaţa de capital este de 16% pentru termen scurt (sub 1 an) şi de 1% pentru cele pe teremen lung (peste 1 an). În practică, investitorii îşi vor putea păstra integral câştigurile obţinute în 2009, iar dacă vor avea pierderi, le vor putea reporta pentru anul viitor, aşa cum se întâmplă în cazul companiilor, a explicat Vosganian.

"Luăm această măs

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 43 minute
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: temperaturi mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 4 ore
13 – 20 ianuarie Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice, dar şi mai coborâte în regiunile vestice, în zonele montane şi local în cele centrale şi în extremitatea de sud şi de

Ministrul Energiei demontează afirmaţiile „călăreţului singuratic” Călin Georgescu privind „suveranismul” energetic. Burduja: L-aş întreba dacă ştie diferenţa dintre watt şi volt, dar răspunsul e evident, dat fiind nivelul ideilor pe care le debitează

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, demontează afirmaţiile „călăreţului singuratic” Călin Georgescu privind „suveranismul” energetic. Burduja arată că centralele eoliene produc, la acest moment, 19% din totalul energiei produse în România, deşi G

Gabriela Ruse şi-a aflat adversara din turul doi la Australian Open

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 125 WTA, va evolua cu americanca Madison Keys, locul 19 mondial, în turul doi la Australian Open. Ruse a câştigat în primul tur duelul românescu cu Irina Begu, scor 6-4, 6-0. După câteva ore, Ruse şi-a aflat adversara din turul

UPDATE - Donald Trump ar fi fost condamnat pentru interferenţă electorală dacă nu ar fi fost ales preşedinte, arată raportul Departamentului de Justiţie / Reacţia preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump ar fi fost condamnat pentru încercarea ilegală de a anula rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, dacă nu ar fi fost ales la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2024, arată raportul Departamentului de Justiţie,

Le Monde: Avansul forțelor politice pro-ruse în Europa Centrală slăbește efortul de război al Ucrainei/ Cea mai serioasă alertă pentru Kiev sunt alegerile prezidențiale din România

G4Media acum 4 ore
Odată cu sosirea lui Donald Trump la Casa Albă începând de luni, 20 ianuarie, acesta este al doilea subiect major de îngrijorare pentru diplomația ucraineană. În întreaga Europă Centrală și de Est, ascensiunea forțelor politice care se opun sprijinu

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită în Gorj

Pandurul acum 12 ore
Autorităţile culturale din judeţul Gorj organizează, joi, 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, un eveniment dedicat creaţiei şi spiritului poetului naţional Mihai Eminescu. Eminesciana din acest an evocă 165 de ani de la naşterea Luceafă

Spania vrea să impună un impozit fără precedent de 100% pe locuințele cumpărate de cetățeni din afara UE: „Occidentul se confruntă cu o provocare decisivă”

HotNews acum 46 minute
Spania a fost mult timp o destinație populară pentru cumpărătorii de case de vacanță din afara UE, rezidenții din Regatul Unit, SUA și Maroc venind în număr mare să achiziționeze proprietăți în locuri precum Ibiza, Marbella și Barcelona, scrie The G

Caz neobișnuit în atenția polițiștilor din București! Picioare amputate, sustrase dintr-un spital din Capitală

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au parte de o misiune mai puțin obișnuită! Fac cercetări pentru depistarea unei persoane care ar fi intrat într-un spital din București și ar fi furat o ladă frigorifică în care se aflau deșeuri anatomo-patologice și părți anato

Carambol cu cinci mașini pe o arteră importantă din Timișoara

Press Alert acum 2 ore
Nu mai puțin de cinci autovehicule, printre care și o autoutilitară, au fost implicate într-un accident marți dimineața în fața Spitalului Victor Babeș de la Pădurea Verde Un șofer nu a acordat prioritate și i-a tăiat calea unei mașini. În urma impa

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/4°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-5°/-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°