Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele europene nu au incredere in sommetul lui Sarkozy

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 septembrie 2008 ·

Dupa modelul Bush, presedintele Frantei Nicolas Sarkozy vrea sa se implice in rezolvarea crizei financiare de la nivel international si a propus organizarea unui sommet international. Sommetul se va desfasura pe structura G8, grupul celor mai industrializate state, dar vor fi invitate si alte state precum China, India, Africa de Sud, Mexic si Brazilia. Si alti lideri europeni, inclusiv din Marea Britanie si Germania, si-au exprimat supararea in legatura cu criza financiara, care nu a fost provocata de aceste state, dar a afectat aceste economii.

Bursele europene au reactionat negativ la aceasta stare de incertitudine si au incheiat tranzactiile de marti in scadere, aceasta fiind a doua sedinta consecutiva de declin.

Sectorul bancar a fost cel mai afectat, astfel actiunile bancii elvetiene UBS s-au depreciat cu 7,9%, iar cele ale Royal Bank of Scotland, cu 5,9%. Credit Agricole , cea de-a treia banca din Franta ca valoare de piata, a numit doi noi directori executivi adjuncti, Jean-Yves Hocher si Bernard Maria, pentru a dezvolta activitatea de retail bancar. Actiunile au scazut cu 21 centi, sau 1,5 %, la 13.70 euro.

De asemenea, titlurile companiilor din sectorul minier au pierdut din valoare. Actiunile Anglo American au inregistrat cea mai mare scadere dintre companiile incluse in FTSEurofirst 300, de 8,2%, in timp ce cotatia Rio Tinto a scazut 5,1%.

La sfarsitul sedintei de tranzactionare din 23 septemebrie indicele pan-european FTSEurofirst 300 a scazut cu 1,6%, la 1.108,54 puncte, dupa ce a coborat luni cu 2,1%. Indicele FTSEurofirst 300 a coborat cu peste 26% in acest an, dupa cinci ani consecutivi de crestere.Indicele FTSE 100, al pietei de la Londra, a coborat marti cu 1,9%, la 5.136,1 puncte, dupa ce atins pe parcursul tranzactiilor minimul de 5.076,3 puncte. Indicele britanic a pierdut 1,4% in sedinta de luni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum o ora
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum 44 minute
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Accident cu mai multe persoane rănite în judeţul Sălaj. A fost activat planul roşu de intervenţie

Mediafax acum 29 minute
UPDATE Conform ISU Sălaj, accidentul s-a produs între două autoturisme şi au fost implicate 12 persoane. 7 persoane au fost duse la UPU Zalău. Celelalte persoane implicate nu au avut nevoie de transportul la spital. ŞTIREA INIŢIALĂ Şase persoane sun

(P) Întâlnire surpriză, înaintea alegerilor. Gabriela Firea, discuţie cu femeile rome din Capitală

News.ro acum 23 minute
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, şi pe sprijinul femeilor rome din Bucureşti. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală. „Fe

Un proces de 1,3 miliarde de dolari din Marea Britanie acuză Amazon că a folosit incorect datele micilor vânzători

News.ro acum o ora
Amazon se confruntă cu un proces colectiv de un miliard de lire sterline (1,3 miliarde de dolari) din partea unor retaileri britanici care susţin că platforma online le-a folosit abuziv datele pentru a-şi creşte propria cotă de piaţă şi profiturile,

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

VIDEO S-a deschis Transfăgărăşanul. Mesajul drumarilor: atenţie la urşi!

Mediafax acum 56 minute
„Precizăm că circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă”,

BANCUL ZILEI | Sună o tipă la Poliție

Cancan acum 53 minute
CANCAN.RO vrea să vă aducă zâmbetul pe buze, așa că v-a pregătit o glumă bună și-n această zi. O tânără sună la Poliție fără să stea pe gânduri și le spune oamenilor legii că cineva i-a devastat mașina. După 5 minute, ea realizează că a dat-o în bar

Accidentul de la 2 Mai - Dosarul Vlad Pascu, nou termen la Judecătoria Mangalia / Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Pascu ar urma să fie prezent în sala de şedinţă

News.ro acum 3 ore
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

Airbus a prezentat conceptul de dronă stealth, asemănător cu un avion ”Wingman”, la o expoziţie aerospaţială uriaşă de la Berlin

News.ro acum 3 ore
Airbus a dezvăluit săptămâna aceasta conceptul pentru o nouă dronă de luptă, numită Wingman, prezentând un model al acesteia la uriaşul salon aerian ILA din Berlin, relatează CNBC. Drona ar fi ”o escortă fără pilot pentru avioanele de luptă cu echip

Vremea

București
acum

27°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

25°
vin.

19°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°